Cine să ne fie nouă modèle ?

Ete, se găsiră

Theodor Paleologu postează pe Facebook, promovînd un curs ținut de Casa Paleologu pe 23 martie la Cluj :

Aud de foarte multe ori ideea că ne lipsesc modèle și repere în societatea românească. Pentru mine e simplu să numesc, mai greu este să aleg cu care să încep.

Ce spuneți despre trei modèle: Noica, Steinhardt, Paleologu?

Condamnați la închisoare în 1960, Constantin Noica, Nicu Steinhardt și Alexandru Paleologu au devenit, după eliberare, trei stele călăuzitoare pe firmamentul culturii românești.

Îmi place mult să vorbesc despre ei, sînt exact ceea ce trebuie ca să fie studiați și considerați modele, apropiați de noi în timp și spațiu.  /.../  Și, dacă spuneți că nu aveți timp să îi studiați /.../ atunci înseamnă că nu vă doriți, de fapt, modèle și repere românești.

PS: avem curs la Cluj exact pe tema aceasta pe 23 martie.

1.
Și Noica și Paleologu erau generația de odihnă a unor bogate familii de moșieri. Steinhardt era fiul unui foarte bogat angrosist de cherestea. Și Noica, și Paleologu, și Steinhard au putut trăi scriind eseuașe fiindcă aveau părinți foarte bogați, erau generația de huzur.

Puteau face absolut orice doreau în viață, să cînte, să picteze, să scrie poezii, fiindcă deja aveau din ce trăi. Succesul le era garantat : Iacovache Noica era parlamentar, Grigore Noica, (tatăl lui Constantin) era moșier și senator. Mihail Paleologu, tatăl lui Alexandru, era și el moșier și deputat PNL.  Era inevitabil să ai succes cu un tată moșier și senator.

 2.
Străbunicul Noica urcă în Muntenia spre 1803 din Sviștov (vizavi de Zimnicea), din Bulgaria. În 1829 vine și străbunicul Nicolae Paleologu (extrem de sărac) din Lesbos la București. În 1829 se refugiază și străbunicul Aizic Steinhard din Imperiul țarist la Brăila ^[1]. Tustrei se pripășesc aici din întîmplare.  N-aș fi citat, desigur, din Neculce : ”la grec milă, sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug nu sunt, nici frica lui Dumnedzău” nici din Eminescu ”bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire” dacă însuși Paleologu n-ar fi folosit cuvîntul ”român” de patru ori într-un text foarte scurt.

3.
Theodor Paleologu pare a nu înțelege nimic. ”Modèl” înseamnă ceva ce poate fi imitat. Dar noi nu putem imita nimic. Nu avem, cum au avut Noica și Paleologu, majordom, cameristă, vătaf, rîndaș, vizitiu, bucătăreasă. Putem, desigur, scrie eseuașe, cum au scris Noica, Paleologu și Steinhardt. Dar cei trei au devenit celebrități doar în România anilor 1960-1980, cînd nu existau HBO, Netflix, zeci de canale TV pe cablu, Google News și Counter-Strike, Minecraft, Call of Duty, Super Mario. Pur și simplu, tinerii de azi au altceva mai bun de făcut decît să citească comentarii la poeziile lui Verlaine, chestii despre sentimentul bosniac   bulgăresc whatever al ființei, Paul Valéry și Simone de Beauvoir.

4. Noica, Paleologu și Steinhardt au devenit intelectuali publici, paradoxal, datorită comunismului. Fiecare carte sau traducere era bine plătită. Aveau tiraje de mii de exemplare, care azi nu mai există. (Primele volume din Platon, Opere complete, începute în 1974, au un tiraj de 5000 de exemplare, iar traducătorii și autorii studiilor critice sînt plătiți bine). Nu mai există, obiectiv, condițiile sociale care i-au făcut cunoscuți. Și intrarea, și ieșirea intelectualilor din țară erau restricționate brutal. Lumea culturală era mică, intelighenția era o mînă de oameni, the usual suspects.

5. Modèlele lui Paleologu sînt  învechite, perimate, surannées (ca să vorbim pe limba lui Paleologu). Miza lumii de azi stă în informatică, finanțe, politică. 

Nu mai avem remaieuze, dactilografe, telegrafiști, zețari, fiindcă, well, meseriile alea au dispărut. Nu mai există vătafi de moșie nici arendași de moșie.

Noica, Paleologu, Steinhardt erau de cultură franceză și hrăniți cu Proust, Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Paul Claudel și Valéry. Astăzi, învățăceii de franceză din România sînt doar o treime din cei care învață engleză. 

Azi, tînărul de succes în România e un IT-ist anglofon sau un student la London School of Economics.

Modèlele lui Paleologu îmi dau doar un sentiment de lehamite.  N-a vorbit, în viața vieții lui, cu un român mai jos de rangul de secretar de stat (excludem aici șoferul și camerista lui de acasă, desigur).

În 1907, Mihail Paleologu, străbunicul, avea 23 de ani, era tînăr moșier, și își apăra moșia cu pușca în mînă de țăranii răsculați. Moșierul Andrei Noica, tatăl filozofului Constantin Noica, era deputat, făcea agitație pentru împușcarea țăranilor răsculați.

Mai mare decît obrăznicia lui Theodor Paleologu este imensa capacitate, enorma capacitate a românilor de ploconire și de slugărnicie.  Hei, cocoane Paleologu, să fiți sănătos, o fi știut bunicu' dumneavoastră de ce a pus să se tragă în bunicii mei, or fi făcut zdrențăroșii ăia ceva, sigur și-au meritat-o. Aveți o pată dă noroi pă pantof, stați așa că mă aplec eu s-o ling.

---

[1] În 1827 țarul dă un ucaz prin care copiii începînd de la 12 ani ai minorităților etnice și religioase sînt conscriși în armată. Ucazul a fost aplicat cu deosebită asprime față de evrei, dintre care o bună parte au preferat să emigreze. Aizic avea, în 1829, 19 ani, era numai bun de armata țaristă, de a cărei brutalitate fuge.

Doctorat în lingvistică istorică. Asistent de limbi clasice la Universitatea din Timișoara, 1997-2006. Lector de limba română la Paris (2003-2005). În perioada 2013-2019 a fos lector de limba română la Universitatea Carolină din Praga. Articole în revista Cultura și pe platformele online pagini.ro, CriticAtac, Argumente și Fapte. Stăpânește latina, greaca clasică, franceza, engleza, italiana și spaniola. Lucrări: Româna și dialectele italiene, Editura Academiei Române, 2016; Istoria limbii române, Cartier 2023.