Combatem fake news-ul doar când pierdem puterea?

Scurte considerații despre mass-media.

Foto credit: AI-generated image

În tot scandalul care a cuprins România odată cu anularea pe 6 decembrie 2024 a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale un element important a fost ignorat. Rolul reglementării publicității politice și al funcționării mass-media.

Acum că Meta, compania deținătoare a Facebook, anunță că renunță la fact-checking, toată elita intelectuală reacționează destul de violent, temându-se de consecințele acestei decizii și de faptul că, iată, o platformă „curată” o s-o apuce pe calea deschisă de Elon Musk și al său X, fost Twitter.

Pe nimeni nu interesează să discute lucruri mai aride legate de reglementarea mass-media. Toată lumea vrea să lupte cu fake news-ul. De la instituțiile de forță care vor, firește, control, cenzură, până la inginerii IT care își imaginează că pot rezolva tehnici probleme politice și sociale, toată lumea vrea să învingă monstrul cel rău care e fake news-ul.

Generalul Anton Rog explică foarte mândru că se pot închide site-uri fără ca deținătorii lor să știe măcar ce i-a lovit și că în spatele acestei acțiuni punitive a fost Serviciul Român de Informații. Este halucinant că îndrăznim să dăm lecții altor state în materie de democrație în vreme ce un general al unei instituții de forță face aceste declarații.

Cine a deschis calea către aceste derapaje? Isteria fake-news-ului. Să ne înțelegem, minciuni, dezinformări, propagandă, violență și exploatarea emoțiilor sunt lucuri prezente în media, și în special în media comerciale, de când lumea.

Și atunci? De ce acum? Păi fake-news-ul a devenit un fenomen odată cu apariția rețelelor sociale. Atunci a început o adevărată campanie de luptă cu dezinformarea digitală care are, într-adevăr, o uriașă capacitate de răspândire a celor mai nebunești idei și minciuni verosimile. Însă o privire atentă la activitatea serviciilor secrete ale SUA, dar, desigur și ale altor țări, te face să vezi cât de ticăloase au fost mereu planurile de păcălire a publicului.

Și atunci, revenind: de ce acum? Fake news-ul și post-adevărul au devenit termeni extrem de populari în 2016. Unii asociază asta cu venirea la putere a celui mai excentric și imprevizibil președinte american, Donald Trump. Dar eu distrug corola de lumini a elitelor liberale și spun că este vorba și despre pierderea controlului asupra narațiunii. Când informația a început să circule în afara controlului elitelor politice, intelectuale și economice, când jurnalist putea deveni orice cetățean, când accesul la mijloacele de comunicare în masă s-a democratizat prin apariția rețelelor sociale, elitele au început să reacționeze violent.

În primii ani de facultate, la celebrul curs de „Introducere în sistemul mass-media”, învățam că efectele media sunt, de fapt, limitate. Învățam că doar în situații excepționale oamenii tind să fie mai receptivi și creduli când sunt expuși la mesajele presei. În rest, cum e și normal, simpla expunere la informație nu garantează automat schimbarea comportamentului.

Dar elitele liberale, de la securiști la unii specialiști în domeniul media, au abandonat această idee de bun simț exprimată încă de vremea venerabilului sociolog media Bernard Berelson al anilor 50, că unele media, produc unele efecte, în unele condiții.

Fără încercarea de a relativiza enorma influență a media asupra noastră, totuși, isteria combaterii cu „baghete magice” a fake news-ului este de-a dreptul hilară. Avem impresia că dacă facem cursuri de „gândire critică” dăm absolvenților arma intelectuală imbatabilă de a detecta dezinformarea ignorând complet faptul că e nevoie de informații complexe din toate domeniile pentru a dezvolta în primul rând o cultură generală solidă și apoi capacitatea de a prelucra informațiile pe care le-am dobândit. Avem apoi impresia că dacă ne lăsăm pe mâna serviciilor secrete ele vor acționa în apărarea democrației, deși știm bine că este atât de deficitar controlul parlamentar asupra activității acestora. Mai mult, credem că printr-o alianță dintre inginerii IT și servicii vom învinge.

Ce? Media private croite pentru profit, cum sunt companiile ce dețin rețelele sociale. Vom face servicii de fact checking tot private și vom învinge derapajele rezultate din goana după profit a companiei Meta, de pildă, tot cu instrumente private. Adică vom stinge focul cu benzină și vom da în acest tip puteri sporite serviciilor secrete și inginerilor. O minunată viitoare lume nouă.

Înainte să plângem de mila fact checking-ului să înțelegem că este total aberant să lași un serviciu atât de important pe mâna companiilor private. Informația trebuie să fie un bun public, nu o marfă și trebuie să avem instituții publice solide care să o distribuie și să o reglementeze, instituții aflate sub controlul nostru, al cetățenilor. Externalizarea serviciilor de verificare a informațiilor către companii private face foarte probabilă folosirea acestei activități de verificare de către politicieni și de către companii. Fake news este ceea ce spun eu că e fake news și dacă nu mă crezi, iaca plătesc niște fact checkeri să caute adevărul unde îmi convine mie.

Instituțiile de reglementare a spațiului public trebuie să fie plătite de noi, de cetățeni, controlate de noi și, foarte imporant, cine este acuzat trebuie să știe ce i se impută și trebuie să se poată apăra. Altminteri deschidem calea către cenzură și măsuri discreționare luate de companii private asupra spațiului nostru public.

Standardele comunității ar trebui să devină standarele noastre, ale utilizatorilor. Ar tebui permanent dezbătute, amendate. În prezent sunt standardele patronului companiei. Nu v-a întrebat nimeni dacă doriți să participați la redactarea lor. E o impunere a lor de sus în jos. Democratizarea accesului la mijloacele de comunicare în masă prin apariția social media trerbuie dublată de o democratizare a accesului la reglementare, de o tranziție la platforme publice de social media gestionate cât mai transparent de utilizatorii lor.

Încă o scurtă observație despre publicitatea politică. Jurgen Hahermas în lucrarea ”Sfera publică și transformarea ei structurală” în capitolul „Publicitate confecționată și opinie non-publică: comportamentul electoral al populației” exprimă ideea că publicitatea politică trebuie interzisă. Subscriu. Este o formă eminamente mincinoasă de comunicare pentru totul este controlat: vocea, ținuta, tonul, lumina. Trebuie ca toți candidații la funcții publice să fie obligați prin lege să participe la discuții față în față organizate de televiziunea publică și, firește, de alte televiziuni. Dezbaterea în direct este adevărata probă pentru politicieni, nu afișele cu cărți și filmulețele pe Tik Tok.

O asemenea măsură ar schimba din temelii spațiul politic și chiar am avea șansa să vedem pe cine votăm. Acum votăm imagini și spectacol. Ar fi normal să votăm oameni.

Este președintă a Institutului de Cercetări Media și Drepturile Omului, conferențiar la Științele Educației, Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea Titu Maiorescu și la Comunicare și Relații Publice, SNSPA. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (promoția 2001, specializarea comunicare publică) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (promoția 2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Din anul 2008 este doctor în filosofie.