Despre privatizarea umorului

Meditații post 1 aprilie

Nu am reușit să prind ieri în plasă decât un drag coleg! Umorul e frumos când râdem cu toții. Și când râdem de cei aflați la putere. Când râdem de cei slabi și când râdem de alții,  e un umor destul de trist.

Dar, sigur, umorul e ca bârfa: are un rol eliberator și toți bârfim.  Suntem mici sau mari păcătoși.

Umorul e însă o chestiune de familiaritate. Când spui glume, de regulă, le spui împreună cu cei dragi. Și asta creează comuniune,  înțelegere. Când prietena mea râde de mine și-mi spune că nu mă potolesc până nu termin orice în sânge, eu știu că mă iubește și-mi spune lucrurile astea de drag. Dacă le-ar spune în public, ar fi cu totul și cu totul altceva.

Sensul umorului nu ține doar de cuvinte și de glume în sine. Ține de contextul social și de receptare. Când mă alintă buna mea prietenă și-mi zice că sunt o „silfidă prețioasă” nu mă supăr. Relația noastră ne permite să ne ironizăm reciproc. Dacă mi-ar spune cineva una ca asta în public, aș considera, firește, că e o jignire.

Când umorul devine o chestiune publică, lucrurile se schimbă. Prietenul Vasile Ernu  a scris bine despre funcția bufonului,  despre umorul public.

Când presa devine fenomen de masă lucrurile se schimbă fundamental. Umorul public nu mai e apanajul bufonului. Avem acum un instrument care să preia umorul bufonului, dar și umorul intim, glumele dintre prieteni, și să le facă publice. Rezultatul nu e mereu unul vesel.

Pentru că umorul e o chestiune de putere. Prin umor poți chestiona relațiile de putere sau, din contra, le poți menține.

Umorul lui John Heartfield la adresa lui Göring este unul de jos în sus, foarte curajos. Umorul îndreptat împotriva evreilor prin caricaturi e unul de sus în jos, unul care dezumanizează și legitimează ura și violența.

La fel și umorul împotriva romilor. În revista progresistă la vremea ei, Contemporanul, de pildă, am rămas surprinsă să văd că avem puzderie de glume rasiste de-o rară violență.

Sunt convinsă că și romii au glume cu români.  Dar ale lor cumva nu ajung în presă.  În arena media ajunge umorul grupului dominant.

Aici apar bătăliile pe care umoriștii le resimt ca cenzură.

In societatea capitalistă umorul s-a privatizat. Umoristii sunt oameni plătiți să ne facă să râdem. Dar ei sunt, totuși, figuri tragice. Alături de persoanele prostituate care îți satisfac nevoi contra cost  umoristul te face să râzi,  contra cost. Să spui glume și să-ți înveselești prietenii gratis e un act spontan de generozitate. A face pe glumețul pe bani îmi pare ceva extrem de trist, în fond. Pentru că introduce în circuitul capitalist al producției de profit o activitate atât de profund umană și de esențial legată de comunitate, comuniune și infinită generozitate. Umorul face parte din economia darului, iar faptul c-am ajunst să-l privatizăm spune multe și despre noi și despre faptul că ne e atât de greu să râdem unii de alții fără să fim răi.

Ura generată de umoriști, în special în SUA, ni-i arată în această dimensiune tragică în care trebuie să satisfacă un public tot mai polarizat care e incapabil să râdă împreună! Într-o societate scindată în care puterea politică, dar mai ales algoritmii rețelelor sociale se hrănesc și hrănesc această polarizare e foarte greu să râzi împreună. Imposibil!

Scandalurile din zona umorului asta ne arată.  Bufonii plătiți ai zilelor noastre riscă să fie decapitați. Dar nu de rege. Ci de o parte a mulțimii furioase care se crede, desigur, de partea binelui.

A denunța umorul "de sus în jos", umorul îndreptat împotriva grupurilor marginale e firesc. A lua capul bufonului... e puțin din alt film.

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În present este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).