Limita libertății de a alege
Articol de Florin Platon
Toată agitația legată de alegerea lui Călin Georgescu, mai mult decât o alegere politică surprinzătoare, exprimă profunda diviziune între bula formatorilor de opinie și populație, o bulă prinsă într-o echilibristică intelectuală prin care încearcă să justifice, ceea ce în fapt este eșecul lor de a înțelege și anticipa rezultatul primului tur pentru prezidențiale.
Diverși analiști reclamă misticismul și populismul lui Călin Georgescu, însă alegătorii au identificat aceste calificative mai degrabă la marile partide, al căror discurs gol și plin de promisiuni sezoniere se repetă cu aceeași cadență electorală, când totul devine posibil înainte de alegeri și imposibil după. Deja miasma hărniciei electorale, cu lucrări deschise în campanie, preocuparea bruscă pentru alegători, cu vizite și îmbrățișări cu ‘’plebea’’, au devenit, prin simplul fapt că politicienii mai cred în ele, nimic altceva decât un misticism politic, instituționalizat.
În profund dispreț față de alegători, s-a încetățenit în politica românească, valabil pentru toate partidele, principiul că alegătorii nu pot vota altceva decât tot pe ei, marile partide. Tot sistemul politic și electoral românesc favorizează marile partide și împiedică partidele noi sau mici să aibă vreo șansă de a lupta după reguli egale pentru toți.
Discursul călduț și paternal, de să fie bine să nu fie rău, să îi împaci pe toți ca să nu superi pe nimeni, a devenit mantra politică românească, mai ales pentru PSD, care a ales o poziție de non-combat, deja folosită repetitiv și în alegerile locale din vară. PSD s-a plasat ca bolovanul în pragul ușii, cu convingerea totală că dacă zace acolo inert, pur și simplu nu-l schimbă nimeni. Poate în alt context ar fi funcționat, dar comunicarea înseamnă în primul rând adecvare, iar PSD a preferat să folosească rețetele bunicii fără intuiția prezentului sau viziunea inovației.
În comunicarea politică, cel puțin, măsura adecvării se află la alegător, și nu la diverși specialiști și guru de tv. În final, la ce poate să te ajute, în politică, să ai dreptate, dacă măsura dreptății tale e contrazisă de măsurătoarea dată de alegători. Condamnările aruncate lui Călin Georgescu în sfera publică, de către diverși lideri de opinie exprimă o plasare moralist elitistă a unei clase deja izolate de restul cetățenilor, pe care îi analizează cum ar trebui să fie, cum ar trebui sa voteze. Aceasta clasă nu contestă misticismul în general, ci doar misticismul popular, față de misticismul lor elevat – mindfulness, cursuri de leadership și reziliență.
Ne rămâne doar să mai aflăm ce au făcut și generalii SRI care se lăudau cu inginerii sociale și implicarea în alegeri, sub eufemismul “acțiunilor hibride”, precum Anton Rog, presupunând că chiar fac ceva pe banii deloc ‘hibrizi’ pe care îi inghit de la buget.
Cum ne-a explicat și Curtea Constituțională cine poate să candideze și cine nu pentru funcția de președinte, de cine și pentru cine trebuie apărată constituția – putem concluziona liniștiți că NATO și EU, dincolo de inflexiuni discursive goale, sunt dogmele de necontestat în realitatea politică românească, la care veghează cel mai probabil și apărătorii de “acțiuni hibride”. Miza acestor două dogme e direct proporțională cu miza și banii ‘’investiți” de acestea în războiul din Ucraina, începând chiar cu 2013. Asta ca să putem înțelege de ce un subiect ca implicarea României în războiul din Ucraina, pur și simplu costă mai mult și prea mult comparativ cu trepidațiile nostre mistice despre cine să ne fie președinte. Și așa cum limita libertății noastre e dată de limita libertății celor din jur, la fel, limita democrației noastre e dată de limita intereselor celor mai puternici ca noi.
Florin Platon
Un profesionist în comunicare politică, activist politic şi suporter al Stângii Europene, al forţelor progresiste şi de stânga din Europa. Fondator al Diem 25 România