Myth Show – O istorie a neîncrederii
Cronica unui spectacol despre fărâmițarea unei societăți
De ce s-au temut oamenii de măsurile anti-pandemie? De ce sunt atât de suspicioși și neîncrezători? Cum s-a ajuns la o asemenea stare de teamă față de autorități? De ce s-au refugiat în credințe obscurantiste și sunt mai degrabă dispuși să creadă în cele mai exotice tratamente alternative decât în date statistice? Mulți suntem tentați să oferim răspunsuri facile într-un soi de masochism autoflagelant: suntem tâmpiți, suntem corupți, suntem slab educați, am fost mereu un neam de slugi, etc.
Spectacolul lui David Schwartz este unica încercare atât de complexă de explorare cu mijloace teatrale a surselor neîncrederii sociale pe care o vedem la tot pasul. Beneficiind de sprijinul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, spectacolul ne propune să explorăm cu ajutorul lui Myth, naratoarea, interpretată de Loredana Grigoriu, și Math, interpretat de Paul-Ovidiu Cosovanu, istoria noastră. Neîncrederea trebuie deconstruită, trebuie analizată ca proces rezultat din evoluții istorice care n-au început de azi de ieri.
Myth și Math, în formatul unei emisiuni interactive, ne propun să explorăm alături de ei – publicul având diverse numere și indicații pe spatele scaunelor și fiind invitat să le citească – diverse episoade din istoria românilor. Începem cu fotografii rare de arhivă a țăranilor răsculați la 1907. Moment definitoriu al istoriei recente, ultima mare răscoală țărănească, soldată în estimările responsabililor cu represiunea cu aproape 2000 de morți și a datelor din arhive cu peste 10.000 de vieți secerate, răscoala pentru pământ e un eveniment ce azi e aproape ignorat în cărțile de istorie.
Ne așteptăm la mai mult din cărțile de istorie din perioada socialistă. Ne așteptăm la și mai mult de la pelicula regizată de Mircea Mureșan în 1966. Tabloul predării istoriei în diferite epoci este extrem de bine ales pentru a ilustra și atmosfera și metodele pedagogice folosite în perioada socialistă. Stilul autoritar și insistența obsesivă pe elementul de clasă în detrimentul menționării tensiunilor inter-etnice și a antisemitismului sunt ceea ce caracterizează o descriere, e drept, mult mai complexă decât cea actuală. Spectacolul problematizează foarte pertinent și antisemitismul din filmul lui Mircea Mureșan mutând perspectiva asupra unei femei evreice, spectatoare a filmului. Femeia care face vădite eforturi să se dezică de evreitatea sa se simte profund trădată de modul în care Răscoala lui Mureșan portretizează evreii. Foarte inspirat ales dialogul cu operatorul de film și modul în care vocea ei se face auzită pentru a exprima durerea profundă pe care imaginea evreilor zugrăvită atât de nedrept i-o provoacă pe drept cuvânt.
Alt tablou fabulos se referă la întregul complex industrial de la Săvinești. Pentru cei cu inima tare recomand o sinteză a dezastrului criminal care a făcut ca una dintre cele mai performante întreprinderi românești să cadă pradă răfuielilor dintre serviciile secrete devenite adevărate grupări infracționale. E o chestiune de notorietate publică pe care n-o discutăm suficient. Este meritul spectacolului și al interpretării extrem de credibile, aproape de perfecțiune a Loredanei Grigoriu, de a aduce în fața noastră modul în care 1200 de oameni din Piatra Neamț s-au văzut trimiși acasă și fabrica lor, ce tocmai fusese retehnologizată și producea tot materialul pentru industria textilă din România, închisă. Sigur că distrugerea este enormă și faptul că avem procurorul cinic care vrea date și ignoră povestea fostei angajate ne arată că încă suntem departe de ceea ce ar trebui să fie un proces la capitalismului românesc care a lovit economic în plin în viețile a mii de oameni pe care acum îi desconsiderăm. Când datele ne arată că românii cred că era mai bine înainte de 89 încă avem opacitatea să-i ignorăm, să-i denigrăm, să reluăm obsesiv litaniile anticomuniste care nu țin loc nici de justiția pe care o caută fosta angajată de la complexul Săvinești, nici de căldură într-o iarnă ce se anunță tot mai grea.
Într-un ritm antrenant care face spectacolul să fie foarte bine construit și să mențină vie atenția și interesul, suntem apoi aduși în actualitate, la o oră de istorie online. Din nou, remarc ingeniozitatea de a alege acest cadru și pentru a arăta ce-a mai rămas din analiza de clasă complexă predată în perioada socialistă cu privire la răscoala din 1907: ora de istorie online. Nici că se putea alege un cadru mai propice pentru a pune în opoziție istoria oficială cu istoria personală. Un tată ascultă cu atenție ce se discută la ora de istorie online. E momentul în care istoria oficială intră în coliziune directă cu istoria personală a românului tipic. Profesoara de istorie ne citește istoria triumfalistă a aderării României în 2004 la NATO și în 2007 la Uniunea Europeană. Tatăl ascultă și apoi răbufnește expunând povestea românului tipic. Dezamăgit de școală căreia nu-i mai vede rostul se bagă în tot felul de combinații să facă un ban rapid și e dat afară de la Săvinești, apoi face ce fac milioane dintre concetățenii noștri. Merge afară și lucrează sezonier. Se simte complet singur și abandonat. De-aia nu se vaccinează, de-aia nu crede în autorități. De ce-ar crede? Ce a adus bun tranziția eternă către absolut nimic bun? De ce ar crede tocmai în cadrul pandemiei niște autorități care l-au jefuit și trădat ani de zile prezentându-i lucruri minunate prin cărțile de istorie?
Dincolo de temele dure abordate cu curaj în spectacol, ceea ce îl face valoros este jocul Loredanei Grigoriu (Myth) și al lui Paul-Ovidiu Cosovanu (Math), prezentatorii ce fac legătura între aceste episoade cu ajutorul spectatorilor, muzica și coerența construcției teatrale. Dincolo de dimensiunea estetică, spectacolul are o mare valoare educativă. În ce mă privește, aș sugera să fie proiectat în școli și universități. Pentru că doar așa învățăm să ne cunoaștem și să putem să sperăm să urmăm îndemnul de la final: să încercăm să ieșim împreună din dezastrul în care ne-am afundat în ultimele decenii.
Myth Show – O istorie a neîncrederii
Regie: David Schwartz
text: Daniel Chirilă
scenografie: Alina Herescu
mișcare scenică: Paul Dunca / Paula Dunker
muzică: Paul-Ovidiu Cosovanu
lighting design & video: Cristian Niculescu
grafică: Levente Benedek
cu: Loredana Grigoriu și Paul-Ovidiu Cosovanu
voce: Gina Gulai
regizor tehnic: Cristian Ionescu
Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În present este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).