Am bucuria să fiu prima care aduce sub ochii publicului din România cuvintele Ameliei Țigănuș, o redutabilă activistă, feministă radicală și supraviețuitoare a traficului de persoane. Amelia este una dintre cele mai curajoase voci feministe din Spania. În această calitate a repurtat o importantă victorie în plan legislativ prin adoptarea de către Parlamentul European unei rezoluții apropiate de proiectul aboliționist cu privire la prostituție. Am stat de vorbă cu ea despre parcursul ei intelectual și despre inițiativele și proiectele ei.
Eu mă prezint ca feministă activistă, ca scriitoare și ca supraviețuitoare a sistemului prostituției. Am 39 de ani, dintre care 21 de ani [i-am petrecut] aici, în Spania, pentru că am fost vândută [unor] proxeneți spanioli pe 300 de euro . La 18 ani abia împliniți m-au adus și am fost exploatată din punct de vedere sexual timp de cinci ani, trecând prin mai mult de 40 de bordeluri. Când mă gândesc la chestia asta realizes că de aceea am și scris Revolta curvelor, pentru că am tercut printr- un proces de reflecție în care m-am gândit cum am ajuns eu din copila care visa a fi doctoriță sau profesoară [la] a fi vândută ca sclavă sexuală în Spania. Și așa am dezvoltat conceptul de fabricare a curvelor, pentru că [noi], femeile care ajung în lumea prostituției, nu suntem făcute din alt material, nu avem altceva diferit în ADN; suntem construite prin mai multe feluri de violență — cred că violența sexuală pe care o suferim încă de mici, de multe ori, are cel mai mult de-a face cu parcursul nostru. Bineînțeles că are de-a face și sărăcia, dar sunt cunoscute în lume multe zone unde sărăcia este absolută, dar conceptul de comunitate și de a trăi, de a conviețui ne demonstrează că nu este neapărat sărăcia [cea] care ne împinge la prostituție, [ci] stigmatul de a fi curvă. Și la asta participă în mod efectiv societatea, comunitatea — cum trăim într-o societate în care mereu victimele sau cuvântul victimei sunt puse sub îndoială, mereu se chestionează cuvântul unei victime sau direct vor să caute un motiv de a învinovăți victima: dar cu ce era îmbrăcată? cât era ceasul? de ce era acolo? de ce s-a urcat în mașină? — ca și cum ăsta e cel mai important [lucru], când, de fapt, [prin] actul ăsta se invizibilizează violatorii, agresorii. Deci, trăim în cultura violului, un concept al feminismului radical. Eu profit de discuția noastră să promovez cartea pe care am scris-o, [pentru că] se înțelege mult mai bine cum analizez situația asta prin lectura cărții, dar cel mai important și la ce concluzie aș vrea să ajung în prima parte este că trebuie să înțelegem [că atunci] când vorbim despre prostituție, vorbim despre o instituție patriarhală și despre un sistem al prostituției, în care toate femeile sunt predispuse [la] a fi prostituate. Și când zic prostituate mă refer la verb, la a fi exploatate sexual. Și aș mai vrea să mai spun de cum încă ne vând ideea, în ziua de azi, că sunt femei de prima categorie și femei de-a doua categorie. Când vorbim despre prostituție, de multe ori ni se spune că nu trebuie să vorbim dacă n-am fost acolo, dacă nu știm, [că trebuie să vorbească] numai cele care sunt înăuntrul prostituției, ca și cum când luăm decizii despre violența pe care o suferim [noi], femeile, în sistemul ăsta, ar trebui să vorbească numai femeile care suferă în cadrul domestic — nu știu dacă în România s-a ajuns să se recunoască violența de gen. Sau în cazul rasismului ar trebui să vorbească numai persoanele care suferă rasismul; dar consider că noi toți, deopotrivă cei care nu suferim, ne putem poziționa — și chiar trebuie să ne poziționăm contra sistemului.
Și eu recomand, bineînțeles, tuturor să citească cartea pentru că este foarte, foarte revelatoare. Dar, vezi tu, există această bifurcație la ora actuală în feminism: există feminismul — hai să-l numim — liberal, care merge foarte mult pe autonomia individuală și spune că e alegerea femeilor și că, dacă noi promovăm acest discurs aboliționist, practic, le luăm dreptul celor care vor din tot sufletul să facă meseria asta și o găsesc grozavă de a o practica și contribuim la stigmatizare; și există, pe de altă parte, feminismul radical, care spune că aici este vorba de o formă clară de violență de gen și chiar de încălcare a unor drepturi și demnități umane fundamentale și că trebuie, în mod evident, să luptăm împotriva acestui sistem, nu să încercăm să-l ambalăm în cuvinte frumoase ca să-l legitimăm. Tu de ce ai ales varianta doi? De ce nu spui că sex work is work și că e minunat că faci bani mulți, repede și uite ce bine este?!
Am avut norocul să abordez feminismul prin marile gânditoare și corpul teoretic fondator al acestei mișcări emancipatoare, care a fost aboliționistă încă de la începuturi. Am fost mai ales atrasă de feminismul radical, care prin politizarea sexualității mi-a oferit toate răspunsurile de care aveam nevoie. Din primele texte am înțeles că opresiunea femeilor apare pe baza discriminării de sex, datorită capacității noastre sexuale și reproductive, împărțindu-ne între femeile private și femeile publice. Cele care servesc unuia și cele care slujesc tuturor. A fost ceva mai târziu când am descoperit că în numele feminismului din academie unele gânditoare (care au ajuns acolo datorită feministelor de pionierat și a luptei lor) s-au angajat să ia în considerare prostituția - această instituție fundamentală a patriarhatului și multinațională criminală a neo-capitalismului. - ca o problemă individuală, de libera alegere, agenție și abilitare a femeilor. Am simțit o dezamăgire profundă. Încă mă întreb de ce există femei care profită de lupta feministă pentru a obține puterea și, odată ce o au, le condamnă pe cele mai vulnerabile dintre noi să fie în continuare sclave. Este o dovadă de de perversitate, după părerea mea. Bănuiesc că sunt feministă radicală din cauză că asta am descoperit și asta am considerat că este corect definit feminismul. Cunoscând linia femininului liberal, cred că în ziua de azi nici măcar nu este vorba despre feminism liberal — [pentru] cele care se autodenomină sau [cele pe care] le numim noi așa, cred că ar fi mai bună eticheta „feministe” neoliberale , pentru că este o parte importantă în feminism care a luptat și [în care] luptăm pentru individualitatea noastră, ca să nu fim toate la fel și toate pentru același lucru, pentru că ne-au educat pe toate ca să fim interșanjabile. Deci este o parte importantă și o abordare foarte prețioasă din partea feminismului liberal. Și în ziua de azi cele care vorbesc despre individualitate și despre libertatea individuală de a vinde libertatea răspund clar regulilor pieței, ale economiei neoliberale, pentru că este clar că ultimul produs care putea fi pus pe piață — ultimul, pentru că suntem aici, la sfârșitul capitalismului, sau ultimele suflări ale capitalismului [așa] cum l-am cunoscut până acum — era corpul. Deja este pe piață corpul femeilor și al fetelor, prin prostituție, prin pornografie, prin maternitate surogat. Dar aș vrea să [spun că ] în Spania noi nu folosim [termenul] maternitate surogat, pentru că este ca și cum ți-ar spune sex work. Deci, ei [îi spun] maternitate surogat și noi îl numim închirierea uterelor, comerț cu utere și trafic de copii, pentru că limbajul este atât de important. Corpul, ca produs, deja este pe piață și clar că se creează tot felul de strategii de comunicare pentru a banaliza aceste lucruri.
Nu te-a tentat niciodată feminismul liberal?
Mi se pare interesant de subliniat că feministe liberale consacrate în istorie precum Mary Wollstonecraft, Harriet Taylor, Betty Friedan sau Clara Campoamor, de exemplu, au contribuit rezolvând probleme importante și esențiale pentru drepturile femeilor. Feministele liberale au definit principala problemă a femeilor ca fiind inegalitatea - și nu opresiunea sau exploatarea, așa cum afirma feministele radicale - și au susținut reforme de incluziune în sfera publică și politică. Niciuna dintre ele nu a apărat vreodată prostituția ca egalitate sau emancipare pentru că a analizat-o ca inegalitate. În prezent am vorbi despre un presupus feminism liberal care ar trebui mai degrabă denumit direct neoliberalism. Copiind principiile feminismului liberal - individul ca centru - și introducând valori neoliberale - totul este la vânzare și cumpărare - este ușor de înțeles cum capitalismul neoliberal a demontat de la rădăcini abordarea feministă atunci când vorbim despre individ.Libertatea individuală a ajund libertatea de a ne vinde libertatea ne transforma in scalvi. Neoliberalii uită că nu am atins egalitatea, așa că nu putem vorbi de un moment de libertate.
Nu am avut această perspectivă neoliberală înainte de a deveni feministă, cu atât mai puțin după. Înainte pentru că știam intuitiv că colaborarea și sprijinul reciproc ne salvează. Aveam nevoie de sprijin și m-am simțit înțeleasă abia când am găsit o paradigmă care nu punea întreaga presiune și responsabilitate pe mine– scuzând violatorii, abuzatorii, proxeneții, curvalaii și Statele înseși – și au inclus toți actorii într-un cadru larg de analiză. Deciziile mele au fost marcate de sărăcie, violență atroce și sistematică, abandon social și instituțional și, de asemenea, de dorința mea de a supraviețui.
Dar multe fete spun că, uite, sunt liberă, fac ce vreau…
Cunosc multe fete tinere care spun nu, eu sunt feministă, pentru că eu cu corpul meu fac ce vreau, sunt liberă și, când le explic originea patriarhatului, când le explic cum tot sistemul ăsta s-a construit pe baza exploatării capacității noastre sexuale și reproductive… Alicia Puleo este o filozoafă spaniolă și ea spune că în țările din Nord — mă rog, adică în țările mai dezvoltate — vorbim despre patriarhul consimțământului, care nu folosește tehnici de violență dură sau de presiune, ci creează tot felul de narațiuni în care se banalizează violența și noi alegem ce vrea sistemul, de fapt. Pentru mine, teoria feministelor neoliberale nu reprezintă absolut deloc [ceva] progresist, ci contrariul. Deci, când ele ne cheamă pe noi conservatoare, sfinte, măicuțe și mai știu eu ce altceva, când ne insultă cu chestii de genul acesta, este exact invers, pentru că, prin discuția lor și prin poziționarea lor politică, întăresc regulile patriarhului. Sunt feministă radicală pentru că feministele radicale, în anii '60, '70, [au politizat] sexualitatea și cred că este super important, pentru că, dacă nu politizăm sexualitatea, nu ajungem la rădăcina problemelor. Aici, în Spania, mă întâlnesc de multe ori cu feministe care au trăit dictatura lui Franco, foarte conservatoare și de multe ori ele spun nu, eu sunt feministă, mama mea era feministă, pentru că îmi spunea: învață tot ce poți, învață ca un bărbat, muncește ca un bărbat și eu le zic asta nu te face feministă, pentru că eu vin dintr-un loc în lume unde femeile învățau ca bărbații, munceau ca bărbații. Eu am văzut, în casă la mine, mama și tata munceau la combinat, amândoi au făcut un liceu, dar asta — adică o lume socialistă sau comunistă — nu se transformă direct în feminism, nici pe departe măcar, pentru că, dacă nu abordăm chestiunea sexualității, a rolurilor și a stereotipurilor de gen și tot restul, nu vom ajunge la a găsi soluția și [la] a trăi în pace și libertate. Cel mai interesant lucru din teoria feministă radicală și din teoria aboliționistă mi s-a părut modul în care aceste teoreticiene îi aduc în prim plan pe bărbați, cei invizibilizați, despre care nimeni nu vorbea niciodată — vorbeau despre femei, câteodată se vorbește despre proxeneți, dar niciodată nu se vorbește despre bărbații care susțin din punct de vedere economic pe criminali, pe mafioți și distrug viața fetelor prin practicile lor, cum văd ei femeile și cum trăiesc ei sexualitatea, pentru că au percepția că au dreptul la privilegiile pe care le au. Eu nu am exercițiul vorbitului în română. Sper să se înțeleagă…
De ce nu? Trebuie să vorbești, pentru că în România să știi că majoritatea feministelor sunt feministe neoliberale și nu privesc deloc lucrurile ca tine. De ce sunt eu feministă marxistă sau socialistă — pentru că îmi place să mă duc la cauzele structurale, adică eu nu pot să pun totul pe baza individului, îmi place să mă duc la cauzele structurale. Și eu spun [că] în felul ăsta sunt mai liberală decât cele autodeclarate liberale pentru că eu vreau să ofer fetelor opțiuni. Pe mine nu mă interesează dacă cineva alege, e treaba ei. Nu asta mă interesează — mă interesează să aibă opțiuni, pentru că ea nu alege să facă anumite lucruri care îi dăunează pentru că e tâmpită; alege că n-are opțiuni. Și, atunci, opțiunile sunt importante.
Prostituția este locul cel mai puțin liberal de pe planetă, pentru că acolo nu ai individualitate. Și ce ai spus chiar acum este super important, pentru că, dacă mergi la origine, pe teoria marxistă, inclusiv pe teoria feministă radicală, este pentru a oferi individualitate fiecărei femei, ca să poată alege din toate astea. În prostituție, [noi], femeile, suntem de unică folosință, nu avem individualitate, nu avem posibilitatea de a alege, așa că se contrazic ele singure în chestia asta. Când am descoperit feminismul, m-am conectat atât de mult cu feminismul radical, pentru că a dat un sens tuturor întrebărilor mele, lumii pe care am cunoscut-o până atunci și m-am hotărât să fac ceva ca să se schimbe situația. Exact aceleași activiste, aceleași persoane — femei și bărbați — care spun nu, despre asta trebuie să vorbească ele și numai ele au fost primele persoane care mi-au închis gura, care mi-au zis a, da, bine, ok, ne pare rău de ce ai suferit, dar să știi că asta este experiența ta. S-au pus ele să-mi explice mie ce este prostituția, îmi spuneau ce am trăit — ele nefiind prostituate. De fapt, este un fel de capcană, pentru că sunt foarte, foarte multe femei din mediul academic, universitar care scriu în favoarea prostituției. Deci, nici ele n-ar trebui să scrie despre asta, dacă tot zic că nu putem să vorbim despre asta. Eu credeam [că] dacă povestesc prin ce am trecut, dacă povestesc prin ce trec alte femei și alte colege care au supraviețuit — pentru că sunt multe care nu supraviețuiesc și, dacă supraviețuiesc din punct de vedere fizic, sunt multe care nu supraviețuiesc din punct de vedere psihologic, ca și cum ai fi moartă, în viață; și sunt cazuri care nu se pot repara sau recupera — e de ajuns ca lumea să zică ce groaznic, nu vrem să trăim într-o lume ca asta, hai să facem ceva. Și când găseam oamenii ăștia care îmi băteau așa cu palma pe umăr și [spuneau] sărăcuța, da, te credem — bineînțeles că nu puteau să facă altceva — îmi vorbeau despre alte prietene; bărbați care spuneau că ei au prietenă foarte bună care este prostituată pentru că așa vrea ea și alege. Ca și cum eu nu îmi dădeam seama că ei sunt [ceea ce în cartea mea am numit] niște curvălăi, ca și cum eu nu-mi dădeam seama că fac parte din bărbații care prostituează femeile — ca verb mă refer, încă o dată. Așa că a trebuit să învăț foarte mult, să mă chinui nu numai să înțeleg feminismul radical, ci să pot să amplific acest mesajul, să explic lumii, să pot să mă apăr — pentru că odată ce mergi și [ex]pui corpul, fața și arăți cu degetul problema, este foarte greu pe urmă să trăiești și cum nimic nu s-a întâmplat. De exemplu, eu fac ceea ce fac în Spania pentru că am foarte mult ajutor și recunoștință din partea feministelor, din partea mișcării feministe — suntem din ce în ce mai multe feministe radicale — și de multe ori m-au întrebat de ce nu fac același lucru și în România. În primul rând, ceea ce fac nu aș putea să o fac fără susținere, fără protecție. Aici, bineînțeles că proxeneții sunt cu ochii pe mine — de fapt, toamna trecută a trebuit să fac față unei campaniei de amenințări, exact când eram cât pe-aci să obținem o lege aboliționistă. Eu, fiind figura cea mai vizibilă a luptei ăsteia, când Partidul Socialist din Spania a propus legea și Partidul Popular, care e contra, a fost de acord. Deci, asta era de-ajuns, nu mai era nevoie de alte partide să-și dea cu părerea, că era de-ajuns ca s-o scoată. Lobby-ul proxenet a creat o platformă numită Platforma victimelor aboliționismului care cuprindea, desigur, proxeneți, curvălăi și niște femei care spuneau că ele sunt încântate de a fi prostituate. Am primit amenințări, presiuni, tot felul de chestii, dar ei sunt conștienți că nu pot să-mi facă prea mult rău sau să mă impresioneze prea mult — sau, chiar dacă îmi fac vreun rău, reacția pe care o vor avea societatea și mișcarea feministă îi va afecta contrar dorințelor lor: să nu se mai vorbească despre asta, să nu se vadă. Deci, nu cred că o să mă transforme în martir al luptei feministe — și asta se întâmplă din cauză că, cu cât mai mult sunt expusă, cu atât mai mult sunt protejată de toți oamenii care au conștiința asta, ceea ce în România nu văd eu că se poate.
Deocamdată nu, suntem dominați de paradigma neoliberală. Și e foarte interesant că sunt persoane care se consideră de stânga dar tot în paradigmă neoliberală vorbesc. Acum, revenind la treaba cu legile. Înțeleg că ați obținut legea asta. Să-mi vorbești puțin despre ea și apoi despre ce s-a întâmplat la Parlamentul European de curând.
Legea despre care îți vorbeam, toamna trecută, până la urmă nu a ieșit, pentru că mereu rămâne pe ultimul loc, mereu sunt alte priorități, mereu sunt chestii grave și a [sosit] perioada de a schimba guvernul, s-a votat. Încă nu avem guvern — cred că vom avea joia asta (28 septembrie 2023), pentru că încă negociază. Și a rămas ca și cum da, nu putem face în legislatura asta, o să facem în cea care vine. Eu nu știu dacă asta este o strategie de a ne duce cu zăhărelul, pentru că și partidele politice au interesele lor — de exemplu, Partidul Socialist mereu zice că este aboliționist, că va face, că va drege, dar, de câte ori [a fost] la guvern, nu a vrut să facă nimic.
Ce conținea legea asta, era cumva pe modelul suedez?
Era pe modelul suedez și, urmărind linia modelului suedez, incrimina cererea, incrimina toate formele de proxenetism, nu numai unele și crea politici publice pentru a garanta drepturile femeilor. Noi, aboliționistele, prin drepturile femeilor nu înțelegem să plătească femeile impozite pentru a fi penetrate în toate găurile de bărbați care vor numai să ejaculeze — prin dominare și prin violența împotriva femeilor. Noi, prin drepturi înțelegem ajutor economic, casă, muncă — de exemplu, asistență legală, documente, pentru că sunt foarte multe femei care nu au documente legale. Deci, asta înțelegem noi prin drepturi și asta era propunerea legii.
Da, dar neoliberalii și stângiștii care sunt confuzi și se consideră de stânga, dar tot neoliberali sunt, zic că asta, de fapt, e muncă și că, în realitate, iei dreptul la muncă unei persoane, că e o muncă.
Da, și răspunde perfect la logica neoliberală, pentru că munca se termină, așa cum am cunoscut-o până acum, nu mai este, nu se mai poate susține așa cum a făcut-o până acum și ideea este de a transforma exploatarea sexuală în muncă. Ce nu gândește lumea în general, cred, și nu este conștientă, este că dacă recunoaștem prostituția, pornografia ca muncă, este moștenirea pe care o să le-o lăsăm fetelor noastre, pentru că sunt ele cele care vor fi expuse riscului de a deveni lucrătoare sexuale, sex workers și toate astea. Pentru că, dacă este o muncă, este o muncă pentru toate, nu numai pentru unele și, din toată lumea care vorbește ca să se afle-n treabă, nu știu câți ar fi de acord cu asta sau câți ar spune, de exemplu, cum poți să spui unei persoane a, vrei să te tunzi? păi, fiică-mea e coafeză, sun-o și du-te și tunde-ți părul că e super șmecheră. Nu știu câți ar spune a, vrei să te distrezi cu colegii tăi? apăi, fiică-mea e sex worker, du-te că e de treabă, e super ok, e profesionistă. Deci, nu știu câți ar fi atât de moderni și atât de liberali, că eu cred că asta are cea mai multă greutate. Lumea asta care nu vrea să fie luată drept conservatoare și se consideră modernă și se dă mare progresistă și nu, domnule, fiecare face ce vrea cu corpul ei, ele aleg, nu se gândește din punct de vedere structural de unde vine, dar și unde ne duc toate astea. Chiar dacă sunt unele femei care vor, [tot așa] pot exista unele persoane care vor să-și vândă organele — pentru că sunt organele lor; de exemplu, cu un rinichi poți trăi, din punct de vedere biologic, cu celălalt rinichi. Deci, de ce nu am legifera ca să îl vândă și să aibă bani ca să-și cumpere o casă sau să-i plătească facultatea fetei în nu știu ce mare oraș în Europa? Cine suntem noi să ne băgăm acolo și să zicem nu, nu, nu poți să faci ce vrei cu corpul tău? Și asta o înțeleg cei care se gândesc că fiecare face ce vrea, pentru că înțeleg faptul că, dacă legiferăm pe baza a ceea ce, la nivel personal, îi poate veni bine unei persoane, pentru că alimentează inegalitatea și știm că oamenii cei mai săraci vor fi obligați să își vândă organele la oamenii cei mai bogați — și, deci, vedem ce repercursiuni poate avea asta, clar. Și când vorbim despre prostituție este exact același lucru, chiar dacă unei femei îi poate veni perfect din punct de vedere individual, eu nu mă bag în patul nimănui — să stea liniștite, pentru că, într-o legislație aboliționistă, nu o să fie o femeie feministă radicală sub patul fiecăreia, ca să vadă cu cine este în pat, câți bani… Noi ceea ce avem clar este că nu se poate legifera, chiar dacă unora le convine — ele pot alege, pot face ce vor, doar că asta alimentează inegalitatea nu numai între femei și bărbați, ceea ce e clar, dar și între clasele sociale, pentru că o să fim femeile cele mai sărace, cele care vor fi puse la dispoziția bărbaților pentru a servi din punct de vedere sexual.
Plus că, dacă ai întâlnit un sclav fericit și el vrea să fie sclav, nu înseamnă că susții sclavia, nu?
Dar, de fapt, asta s-a și întâmplat, pentru că erau foarte mulți sclavi care, neștiind ce e libertatea, vorbeau despre ce bine și ce ok sunt ei ca sclavi, pentru că stăpânii lor sunt buni, nu-i bat și le dau de mâncare. Deci, nu asta e ideea. Ideea este că nu ne-am născut ca să fim puști la dispoziția nimănui, nu existăm pentru a servi pe nimeni. Nu pentru că proxenetul nu mă bate sau pentru că nu am proxenet și-mi aleg clienții — spun ele. Sau când vorbesc despre autonomie, empowerment și chestii de genul. Atâta timp cât autonomia și empowerment depind de banii pe care ți-i dau bărbații ca să-i satisfaci din punct de vedere sexual, nu vorbim despre libertate, nu vorbim despre autonomie, nu vorbim despre empowerment. Vorbim despre exploatare și despre dominare.
Spune-mi acum despre Parlamentul European.
Deci, eu mă dedic cauzei făcând tot felul de ateliere, seminare, formând oamenii, de la elevi până la specialiști, în mai multe aspecte — în judiciar, în servicii de asistență socială — și, de asemenea, fac incidență politică. În acest scop am creat o federație, Federația Femeilor Aboliționiste din Spania, căreia îi sunt nu numai fondatoare, dar și președintă. Și, cu identitatea asta juridică, punem presiune pe oamenii care sunt la putere ca să ia decizii adecvate intereselor noastre. Și, din funcția asta de președintă, am fost invitată la Parlamentul European de eurodeputata Malin Björk, de la partidul The Left, din Suedia. În cadrul Comisiei de Gen, a făcut un studiu despre modelul aboliționist și modelul regulaționist, care sunt efectele și au ajuns la concluzia că cel mai indicat și în acord cu drepturile omului este modelul nordic, modelul de egalitate, modelul suedez. Și a fost aprobat în cadrul Comisiei de Egalitate și trebuia să fie votat în plen, cu tot Parlamentul și cu toți deputații europarlamentari. M-a invitat ca să am mai multe întruniri cu europarlamentari. Mi-am dat seama că majoritatea nu înțeleg prea bine ce este abolirea sau modelul aboliționist — și asta este interesant, pentru că lobby-ul prostituției face tot posibilul pentru a manipula, pentru a face oamenii să creadă că modelul aboliționist este un model conservator, moralist, care, chipurile, interzice prostituția. Și când le explicăm oamenilor — în general și, în cazul ăsta, europarlamentarilor — despre ce vorbim, de fapt, toată lumea este de acord — toată lumea care nu are un interes direct în asta, pentru că vede importanța lucrurilor.
Doar cei care câștigă financiar — peștii, clienții — bănuiesc că nu sunt de acord.
Ăștia nu sunt de acord, pentru că au interese — nu numai economice. Eu nu-i numesc clienți, pentru că nu se poate numi la fel unul care cumpără pâinea cu unul care plătește pentru a sclavagi o femeie. Și de-aia în cartea mea i-am tradus ca curvălăi, pentru că curvar era deja ocupat.
Și s-a votat?
S-a votat favorabil, e o rezoluție care nu este obligatorie, dar este prima fază pentru a ajunge la legea care să oblige toate statele membre să adopte legi aboliționiste.
Vai, nemaipomenit! Am văzut că te-ai bucurat mult, așa-i?
Da, eu cred că am rămas puțin în șoc când am fost la dezbatere. La dezbatere a fost super ok, pentru că, din cei care au intervenit, mi-am dat seama că europarlamentarii care erau pentru modelul aboliționist aveau o grămadă de argumente, o grămadă de date și cei care erau contra modelului aboliționist — nu mai repet — au acest discurs de libertate individuală, că femeile vor fi puse într-o situație mai vulnerabilă. Deci, nu aduceau argumente mai puternice sau mai profunde decât asta. Și, după aceea, când s-a votat și am văzut că a fost favorabil, am rămas pur și simplu blocată. Alături, aveam colege care râdeau, care plângeau și eu, pur și simplu, am rămas blocată. După aia, am fost foarte fericită, chiar am filmat un video call cu Malin Björk și aveam o față de copilă fericită, eram încântată acolo. M-am bucurat foarte mult și despre asta aș mai vrea să împărtășesc cu tine că multe dintre europarlamentare mi-au spus că ochii sunt îndreptați, acum, spre Spania. De ce pe Spania? Pentru ca modelul nordic să ajungă în sud este un lucru foarte important, pentru că de asta va depinde ce decizie va lua Portugalia, ce decizie va lua Italia, de asta va depinde ca femeile care sunt materia primă a prostituției în țările bogate să nu mai fie traficate, pentru că vom vorbi de țări în care bărbații nu vor mai plăti pentru a cumpăra femei. Și asta are repercusiuni directe nu numai în Europa de Est, în America de Sud, în Africa Subsahariană. Deci, este un punct important, strategic, pentru că este ușa de intrare a rețelelor de traficanți, de crime organizată din ceea ce se numește Sudul Global.
Acum cred că te relaxezi puțin, dar care e planul de viitor, ce vrei să mai faci, cu ce te mai ocupi?
Eu sunt foarte mândră de mine pentru că, chiar dacă muncesc mult și câteodată asta mă face să mă îmbolnăvesc, am reușit ceva incredibil, ceva ce mi-am dorit toată viața din inimă. Când am abandonat școala și studiile la 13 ani era ca marea mea durere că n-am învățat, că n-am avut posibilitatea de a face ce voiam, pentru că, realmente, eram o copilă foarte deșteaptă, foarte inteligentă și cu mare capacitate intelectuală. Și m-am prezentat la probele pentru a intra la universitate și acum am intrat la universitate și fac o dublă specializare de Jurnalism, Publicitate și Relații Publice. Deci, de asta sunt foarte mândră. Scriu încă o carte, o altă carte — am cartea cu benzi desenate, Revolta curvelor și acum sriu o alta care în română s-ar traduce Niciodată nu am fost orișicare, bănuiesc. Și chiar vorbesc despre faptul de a individualiza femeile, de a nu fi interșanjabile și despre platforme ca Onlyfans, Instagram, despre cum atacă libertatea sexuală a femeilor și este dirijată în special spre femeile tinere, prin care să le manipuleze și să le convingă că ele vor și că o să aibă parte de mulți bani — este exact ce au făcut cu mine când au profitat de situația mea de vulnerabilitate, când s-au jucat cu iluziile și cu inocența mea. Acum o fac la o scală mult mai mare, prin rețelele de socializare, prin toată propaganda pe care o face sistemul prostituției pe toate canalele pe care le au. În cartea pe care o scriu acum vorbesc despre cum fetele tinere sau foarte tinere chiar se simt foarte conectate cu feminismul radical. Și eu m-am gândit de ce — chiar dacă am 39 de ani, lumea spune că sunt tânără, da, sunt tânără, dar, totuși, nu am 15 sau 20 de ani — fetele atât de tinere se conectează atât de mult cu discursul meu și am ajuns la concluzia că acum 30 de ani, de exemplu, dihotomia asta între femei private și femei publice — fete care sunt pentru căsătorie și cele care sunt pentru a le folosi ca și cum ar fi lucruri — era foarte bine marcată. Dar acum interesul sistemului este de a ne transforma pe toate în curve sau în instrumente pentru ca ei să se distreze în masculinitate — masculinitate punct, pentru că noi, radicalele, nu vorbim despre masculinitate bună, toată masculinitatea, așa cum e ea gândită în acest sistem, e dăunătoare. Și din cauza asta cred că ele se conectează foarte mult, pentru că trăiesc pe pielea lor ce multe dintre supraviețuitoarele sistemului prostituției am trăit în prostituție — prin pornografia pe care o consumă băieții de la vârste mici, despre cum se erotizează violența și tortura împotriva femeilor și bănuiesc că asta le face nu numai să se apropie, ci să aibă și un sens ceea ce ele simt când toată lumea spune nu e ok, dacă nu faci asta ești puritană și frigidă sau eu știu cum ne mai insultă. Și, atunci, cred că asta este una dintre explicațiile pe care le găsesc. Sistemul actual are o partea rea, care este că vor să ne transforme pe toate în lucruri sau în instrumente pentru a servi bărbații din punct de vedere sexual, dar partea bună din toată asta este că noi, femeile, ne putem identifica unele cu altele și putem simți durerea unei fete care este în prostituție, pentru că, din păcate, toate ajunem să suferim acum.
Foarte interesant, abia aștept să citesc și o să discut cu studentele mele, în mod cert, draga mea, îți mulțumesc din suflet. Nu știu cum aș fi putut să supraviețuiesc eu însămi într-un mediu care îmi spunea așa în mod constant, că tot ceea ce cred eu și toată intuițiile mele cu privire la prostituție și la sistemul exploatării este greșit. Când am auzit voci de genul acesta a fost așa o inspirație și îți mulțumesc din suflet.
Îți mulțumesc, Maria, pentru că ai avut curajul de a-ți păstra gândurile și de a nu renunța la ele numai ca să intri în rândul lumii. Pentru că este mult mai ușor să zici a, da, ai dreptate sau să nu zici nimic și pur și simplu să fii acolo, așa că este de admirat și îți mulțumesc și eu pentru asta, pentru că doar așa vom putea schimba lumea.
Amelia Țigănuș este activistă feministă radicală, scriitoare și specialistă invitată la diverse programe de formare și instruire. Este autoarea lucrării „Revolta curvelor” a cărei traducere a fost publicată în 2022 și în România. De peste douăzeci de ani locuiește în Spania, locul unde a fost inițial traficată pentru exploatare sexuală, sistem din care a reușit să se elibereze și să devină o activistă aboliționistă.
Doamnelor, felicitări! Interviul acesta ar trebui citit de cat mai multi oameni. Iti mai ia din pojghitele de pe minte si de pe ochi!