Protest la Kogălniceanu împotriva bazelor militare internaționale
Pentru o lume fără războaie
Astăzi, 18 decembrie 2025, membri ai capitolului românesc al organizației pacifiste internaționale World BEYOND War a organizat un protest la Kogălniceanu, localitatea care adăpostește o importantă bază militară NATO.
Cu acest prilej activiștii pacifiști au lansat următorul manifest:
MANIFEST
Pentru închiderea bazelor militare străine
Noi, cetățeni ai Romaniei, chemăm la sfârșitul militarizării teritoriilor străine.
Credem că securitatea nu poate fi garantată prin înarmare, baze militare străine sau prin prezența trupelor unor puteri pe teritoriul altor state. Apărăm o viziune de pace reală, în care resursele sunt dedicate protecției vieții, nu perpetuării conflictelor și tensiunilor.
1. Bazele militare străine — ce sunt și de ce trebuie închise
Baza militară străină este un centru de putere militară, construit și operat de o țară în afara granițelor sale, adesea fără consimțământul democratic veritabil al populației locale. În prezent există peste o mie de astfel de baze răspândite în întreaga lume, marea majoritate fiind ale Statelor Unite, dar și ale altor state aliate — toate acestea într-o lume care aspiră la pace și cooperare, nu la dominație și confruntare. SURSA: worldbeyondwar.org
2. Bazele militare străine subminează suveranitatea și democrația
Bazele militare străine pun sub semnul întrebării suveranitatea națională a țărilor gazdă și limitează capacitatea populației de a decide soarta propriului teritoriu.
Deciziile de instalare și menținere a bazelor sunt de cele mai multe ori luate de elite politice sau militare fără consultarea oamenilor afectați.
3. Prezența bazelor crește riscul conflictelor militare
Bazele militare nu protejează neapărat populațiile locale; ele pot transforma țările gazdă în ținte strategice în caz de război sau escaladare a tensiunilor.
Prezența acestora perpetuează o logică de confruntare și descurajare, făcând dialogul diplomatic mai dificil.
4. Impact negativ asupra comunitatilor locale
Menținerea bazelor militare consumă resurse uriașe, bani care ar putea fi investiți în sănătate, educație, infrastructură și protecție socială.
In ciuda unor oportunitati economice oferite de prezenta trupelor straine, comunitățile din jurul bazelor suferă adesea consecințe sociale — de la segregarea resurselor la tensiuni culturale și conflicte între personalul militar și populația civilă.
5. Impact negativ asupra mediului
Bazele militare sunt asociate cu poluare severă a solului și apei, inclusiv contaminări cu substanțe persistente și toxice.
Impactul climatic al operațiunilor militare și al infrastructurii asociate agravează criza de mediu globală.
România — un spațiu de pace, nu un teatru de război
România găzduiește elemente ale infrastructurii militare internaționale și rotații de trupe străine în cadrul alianței militare NATO. În numele securității, clasa politică promovează prezența militară străină ca instrument de descurajare. Dar adevărata securitate nu vine din armament sau baze, ci din cooperare, dezvoltare socială și respect reciproc între națiuni. De aceea, cerem un angajament clar pentru:
1. Demilitarizare și reducerea treptată a prezenței bazelor militare străine în România.
2. Consultare democratică reală în privința acordurilor militare care afectează suveranitatea națională și viețile cetatenilor României.
3. Redirecționarea resurselor militare către investiții în educație, sănătate și protecția mediului.
4. Diplomație și securitate comună, bazate pe dialog, cooperare și respectarea dreptului internațional, conform bunelor practici ale OSCE si ONU.
De ce acum?
Suntem martorii unei lumi în care instituțiile tradiționale de securitate promovează escaladarea militară ca răspuns la crize. Noi credem altceva: pacea nu este doar absența războiului, ci realizarea unei arhitecturi de securitate incluzive, astfel încât conflictele să fie prevenite prin înțelegere și cooperare, nu prin forță și baze militare.
Mihail Kogălniceanu, jud. Constanta, 18 decembrie 2025
World beyond War - Chapter Romania - Pentru o lume dincolo de războaie!





Deci voi cereti toate astea in contextul in care avem razboi la granita? Toata logica din lume, ce sa spun :))
Ziceti ca bazele militare atrag razboi. nu pace? Hai sa o luam logic. Daca e un infractor pe strada care cauta sa talhareasca pe cineva, dupa cine s-ar duce? Dupa cel care are pistol in mana sau dupa cel neinarmat?
Pacea trebuie sa ti-o mentii singur. Cand ai un stat ostil care vrea sa vina peste tine, il doare in c*r ca vorbesti tu frumos. Daca are vreun interes asupra a ceva ce este in posesia ta (resurse, teritoriu, etc) atunci vine peste tine.
Nu va veni peste tine, insa, daca stie ca te poti apara de atacul lui. Daca atacul sau prezinta un risc prea mare pentru propriile forte, agresorul se va gandi de doua ori inainte sa porneasca asaltul.
E bine ca exista atatea arme in lume? Nu. Dar asta este realitatea in care traim. Trebuie sa incerci sa tii pasul cu restul lumii daca nu vrei sa iti risti propria existenta. Daca tu vrei sa renunti la arme pentru ca "vrei sa fii altfel", risti sa fii facut una cu pamantul.
Incercati voi, daca va sparge cineva casa, sa purtati un dialog cu hotul. Sa vedem ce sanse de reusita aveti.
Bravo, puțini sunt cei care mai susțin pacifismul azi când criza permanentă a capitalismului cauzata d contradicții interne nerezolvabile împinge lupta inter imperialista către conflagratia mondială. Între timp capitalistii locali spera ca vor face magie urnind roțile industriei prin militarism Keynesian & austeritate, inhamand industriile locale d fabrici d azot in fabrici d praf d pușcă, practic asta e funcția ursului rus.
Țin minte doua chestii care le tot repet pentru cine vrea sa audă. Când NATO Summit in Bucharest in aprilie 2008 s-a soldat cu următoarele - un protest relativ mic dar important ca precedent, protest imediat izolat, inăbușit se poliție si forțele de dez(ordine) si ridiculizat in presa si la TV.
Tin minte precis limbajul diferiților jurnaliști & celebs ro care considerau ca un asemenea protest, oricât d firav si simbolic anti NATO și eminamente pacifist nu poate fi "românesc" pentru ca romanii vor liniște, nu pot fi decât elemente "străine" (terminologie care amintea mai curând d vb lui Ceașcă) și orice anarhisti sau opoziție nu poate veni decât de peste granița, ca dovada trebuie impuse controle si arestați. Orice posibila opoziție e "ne românească". Deci noi am fost popor blajin nu am trimis tancuri in Cehoslovacia dar iată după 1989 am trimis trupe in Irak si Afganistan. Cam aia era perspectiva, toți jubilau & se scaldau in atmosfera aia stranie totalitara când erai luat pe sus, rucsacul geanta controlata si se făceau percheziții & puneau leucoplast galben pe capacele d canal controale (pasamite ca s nu fie bombe d la țestoasele ninja
sau atacuri surpriza de la Shredder). De data asta am ales imperiul care trebuia. Culmea ca eram in casa la Lahovari la ceva amici graferi palestinieni al caror apartament a fost perchizionat pentru că dădea spre Lahovari, binețeles totul părea ceva film prost cu Chuck Norris (ceea ce probabil si era).
Al doilea moment a fost când un grup d studenți austrieci in vizita de studiu la academia
de arta au fost luați la ochi d vigilentele servicii d pază si armata care făceau razii
pe la universitate când ți-e lumea mai draga. Unul d ei mai barbos avea in mâna revista ziar publicata de Lia Perjovschi pe a cărei coperta era Casa Poporului văzută d satelit. Ce a urmat exemplifica perfect ridicolul situației si brusca stare d urgență marțiala care s-a pogorat asupra
Bucureștiului odată ce Summit-ul NATO s-a creat opțiunea asta. Am sunat la Cotidianul sau alt ziar sa expunem abuzul ăsta facut sub apanajul securității summit-ului.
Studentul austriac era strain si evident se suprapunea p ceva racial profiling & directiva de War on Terror. Cert e ca am ajuns sa fiu sunat de ziare si sa sun alături d alții la poliție sa lămurim ca omul nu e terorist si nici inamic anti NATO si revista respectivă nu e plan d atac.
Starea asta d alertă nu numai ca se poate prelungi la infinit si transforma vb aia într-un război fără sfârșit ('endless wars" - fraza aplicata pana acum doar războaielor d Irak, Afganistan) dar e si prilej d mândrie & iredentisn local.
Nu am văzut atâtea stegulețe tricolore românești niciodată pe strada ca atunci in 2008 (și nu era Clujul lui Funar) alături se steagul NATO. Era defapt un prilej excelent de a inflama orgoliul national & afișa peste tot aderenta si servilismul la noile orientări geostrategice care iată nu s-au aratat prea strategica. Mai curând adeziunea febrila trebuie citită azi ca dovada a rapiditatii cu care noile state satelit si naționalismele lor au devenit prilej pt baze noi & rețele de black sites & teren extra judiciar, judecați lapidare & cardășie la tortură.