S-a găsit extrema dreaptă la PENȚEU. Cronica unei conspirații anunțate

despre extrema dreaptă

În primul an de facultate am văzut primul însemn pășunisto-legionaro-ortodoxist. Era un brâu țărănesc de tipul celor le vedeam pe la bunicul. Era frumos lucrat și domnul profesor îl purta peste o cămașă. Am tot întrebat în stânga și-n dreapta ce-i cu brâul. Îl simpatizam pe domnul profesor și eram foarte curioasă.

Mi s-a spus că este vorba despre un brâu tradițional și că așa poartă cei din Asociația Studenților Creștini din România. Mi se părea foarte bizar. Eu, în naivitatea unui copil ajuns în capitală din mica urbe de provincie unde toți eram la fel, credeam că, de fapt, suntem toți creștini. De ce oare ți-ar trebui o asociație pentru asta?

Apoi, prin anul II de facultate una dintre cele mai luminoase figuri feminine, buna prietenă R., a venit convertită la o formă serioasă de ortodoxim. Înainte de momentul cu pricina ea râdea de sfiala mea și dorința de a mă închina în fața bisericilor. Anul II o găsea însă cu fusta până la pământ și convinsă că „a găsit calea”. Hopa! Unde a găsit? La mănăstirea Petru Vodă, județul Neamț. Hotărât lucru. Dacă ea a găsit, trebuie să găsesc și eu. A urmat o aventură haluciantă la mănăstire care m-a câștigat pe veci în tabăra ateilor. Am scris despre ea aici.

Problema este că începusem să-l simpatizez pe cel care era la vremea respectivă președintele ASCOR din Academia de Studii Economice. Bine, erau vreo doi membri în filiala aia. Dar hoinărind prin oraș mergeam la Universitatea din București unde parcă era invazia facultății de teologie. Părintele Galeriu ținea seară filocalică după seară filocalică. Mai era un părinte care, în amfiteatrul de la Facultate de Litere, desena sistematic, aproape seară de seară, uterul femeii pe tablă. Eu delir mai grav rar am văzut. Omul spunea care e treaba cu mijloacele contraceptive și cum prin acestea omul ridică sabia împotriva voinței lui Dumnezeu. Mi-a rămas în minte vehemența cu care țipa când imita gestul de ridicare a sabiei.

Am fost și la o întâlnire într-un apartament al ASCOR. Ceva extrem de ciudat cu rugăciuni, fețe lungi și idei crețe de tipul celor de mai sus. Nu-mi amintesc prea bine căci, deh, pe mine mă îmboldea Necuratul să-l urmez pe băiatul respectiv, nu eram atentă la context.

Frecventam Biserica Rusă din centrul capitalei. Acolo era puhoi de studenți. Mă șoca faptul că în spate femeile stăteau în ghenunchi toată slujba. N-am reușit niciodată asemenea performanțe.

Nu pot spune că a fost o perioadă urâtă. Am citit Stăniloaie, mi-a plăcut Berdiaev, însă total convinsă n-am fost niciodată. În plus, apucăturile misogine și antisemite nu se legau cu imaginea foarte luminoasă despre creștinism pe care mi-o creionasem eu în minte.

La doctorat am scris la un moment dat, pentru o conferință, o lucrare despre modul în care Biserica Ortodoxă și Editura Anastasia au promovat tot felul de figuri și idei controversate în spațiul public, lucruri care aminteau de extrema dreaptă. Mă bazam pe cartea excelentă și insuficient promovată a lui George Voicu, „Teme antisemite în discursul public”. La fel de interesante au fost cărțile scrise de Leon Volovici. Îmi amintesc că stăteam la Biblioteca Central Universitară și citeam despre tulburata istorie interbelică.

Extrema dreaptă, din păcate, a fost foarte prezentă în viața mea de studentă. Eu n-am știut că e extremă dreaptă până nu am întâlnit alți oameni, cu alte idei în raport cu care, ceea ce majoritatea dintre noi credeam păreau, într-adevăr, de dreapta și chiar de extremă dreapta.

Am rupt foarte greu pânza de păianjen pe care tradițiile familiale și această ofensivă intelectuală a extremei drepte o țesea în studenția mea. Dar, odată scăpată m-am tot întrebat de ce nu se face nimic în privința acestor manifestări?

Sunt tot felul de lucruri la limita laicității, la limita acceptabilității. În clasa pregătitoare fetița a învățat în cabinetul de religie - era tot pictat ca o biserică ortodoxă. La liceele unde predam erau icoane, fresce religioase.Apoi, la universitatea unde am predat râdeam cu un coleg: la ăștia se respectă regula de aur, niciun birou fără portretul lui Arsenie Boca. Tot pe la universitate am audiat discursuri dacopate în formă gravă ale unui fost șef de stat major, Mircia Chelaru.

Mai mult, predând la un curs la un masterat de Studii de Securitate am rămas siderată de ideile total antidemocratice ale studenților. Cineva făcea parte din organizația pășunist-legionaroid-ordodoxist Neam Unit. Altfel oameni simpatici. Dar… stai și te întrebi: cum naiba n-ar ajunge prin instituțiile de forță idei frumoase din tradiția creștină legate de sacrificiu pentru ceilalți, de salvare a celor asupriți, de solidarizare cu marginalizații. Ar fi o chestie, nu?

În plus, la mine în județ, în Hunedoara, se ține pe dealul Uroiului Dac Fest. Am mers pentru că voiam să ne plimbăm în zonă și am rămas uluiți de puhoiul de lume strânsă acolo. Unii se ungeau pe corp cu alifie ca să pară că s-au tăvălit pe jos când s-au bătut cu romanii, alții făceau mâncare „dacică”, alții vindeau obiecte „dacice”. Eu mi-am luat o căciulă de Tarabostes făcută din poliester made in China.

Spun cu regret că eu de prin 2015 tot insist asupra obligativității unor cursuri privind istoria minorităților, istoria holocaustului. Discutând cu studenții mei am constatat un nivel haluciant de ignoranță.

Reproduc un dialog avut cu câteva studente. Altfel copile tare bune și la locul lor.

Le seminar discutăm la introducere în publicitate despre Charlie, Maurice și David Saatchi. Le spun că ei erau din Bagdad și s-au refugiat din Irak din pricina antisemitismului. Mă pune păcatul să întreb. Dar ce e antiseminismul? T. B., știi? Nu doamnă. I. N., știi? Nu doamnă! R. E., știi? Nu! A. N.? Nu știu, doamnă! Astea sunt personajele. În partea cealaltă era S. D., C. D. și R. D. Ăștia mai știau. Le-am zis să tacă să mă lămuresc până unde mergem cu ingoranța. Apoi, zic: păi nu e ura împotriva evreilor? Ba da, aprobă toate. Dar holocaustul ce e? Pauză. T.: e cu Hitler, doamna! Da,da, adaugă E.: le-a dat foc Hitler! Aha...zic eu.. Cui? Evreilor doamna! Când? În vremea comuniștilor, doamnă, zice A.! Așa, zic eu. Deci Hitler le-a dat foc evreilor pe vremea comuniștilor. Da,da, mă aprobă ele. Apoi intreb: dar unde trăiesc evreii? Pauză! Cum, mai, voi nu ati auzit de Israel?! A, ba da... Pai si de cand e statul asta? De mult, doamna, de mii de ani!

Puneți dialogul acesta față în față cu istoria cu bătrânelul de 101 ani și vajnicii bărbați care doreau să reînființeze Geția aliindu-se cu asemenea personaj de nădejde! N-ai cum să ratezi ridicolul de dimensiuni colosale și dimensiunea tragică a situației.

Eu am trăit într-un mediu îmbibat de extrema dreaptă. Faptul că autoritățile se trezesc doar când e Georgescu pe cale să-și depună candidatura la președinție să combată fenomenul este atât de trist. Pentru că această istorie de Brigada Diverse are rolul de a bagateliza un rău privind expansiunea extremei drepte în România. Expansiune care are multe potențiale surse:

• cursuri de religie în școli unde, uneori, se proapgă teze și idei extrem de bizare;

• apropierea BOR de extrema dreaptă și tolerarea unor discursuri și luări de poziție extrem de problematice;

• lipsa, din partea BOR, a unei ample cercetări privind colaborarea preoților ortodocși cu legionarii;

• lipsa unei dezbateri despre cât de creștină e extrema dreaptă, de fapt;

• cultivarea unui cult, pe filieră protocronistă, a înaintașilor eroici;

• predarea istoriei în cheie eroică, excluzând dezbaterile;

• susținerea cu bani publici și în instituții publice a tot felul de manifestări în care se face cultul înaintașilor daci;

• lipsa de reacție a autorităților în fața unor discursuri care glorifică lideri condamnați pentru crime de război.

• lipsa interesului pentru educație în general și pentru educație umanistă în special;

• lipsa capitolelor legate de ceea de s-a petrecut după al doilea război mondial la nivel intern și internațional.

• anticomunismul practicat ca religie națională de importante figuri ale intelectualității;

• nostalgia ctitoriilor din epoca de aur - o versiune autoflatantă a istoriei noastre, lipsită de nuanțe și spirit critic;

• o recrudescență a mișcărilor spiritiste, naturiste, a tot felul de guru cu idei puține, dar fixe.

Sigur, lista poate continua. Ideea este că abia acum s-a descoperit pericolul extremei drepte. Acum când deja este foarte târziu. Abordarea exclusiv polițienească a chestiunii exrtremei drepte prin anchete și demascări mi-e că mai mult o să amplifice problema, în loc s-o rezolve. Regret să spun, dar extrema dreaptă nu se tratează cu poliția. Ar fi trebuit s-o știe și Putin și să combată ascensiunea ei în țara lor vecină prin alte mijloace începând din 2008. Că, uite, nu merge nici nu bomba. Căci, dacă intră omului în cap ideile astea poliția și bomba pot face prea puține.

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În prezent este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, facultatea de Științele Educației, Comunicare și Relații Internaționale și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.). De asemenea este președinta Institutului pentru Cercetări Media și Drepturile Omului și prezentatoare a podcastului „Peace Barricade”.