Să protestăm în România profundă

Încercare de explicație

Sursa foto: Unsplash.com

Se spune adesea că literatura este cea care ne oferă într-o formă condensată cele mai bune explicații ale fenomenelor sociale. Am încercat să-i explic unei pacifiste militante americane, Medeea Benjamin, de ce e dificil să organizezi un protest în România. Cred că cea mai bună variantă este să transcriem un fragment din cartea Nataliei Onofrei, o fină cunoscătoare a satului românesc ca să înțelegem de ce. 

- Nu știu nimica ce vorbești dumeata! Eu am venit să-ți spun că primarul este corupt!

- Iete na! Cine ți-a spus? Oamenii de la județ cu care n-ai vorbit?

- Știu eu! Mai contează de unde știu? I-a dat lucrarea pentru grădinița nouă lui curscu-său, fără licitație! E-he! Nu știi mata câte se fac pe aici!

- I-auzi…

- Și cantina școlii tot fără licitație!

- Cum fără? Eu știu că a fost afișată, s-a făcut mirat moș Pavăl. S-a votat în consiliu, cum să nu?!

- Îți spun eu, toți sunt corupți! Trebuie să organizăm un protest în fața primăriei, să-i dăm jos pe toți!

- Acuma, înainte de alegeri? Nu se poate, a zis liniștit moșneagul. (...)

- De ce?!, Ghiocel era bulversat. Cum să nu se poată?! Răbdăm penali în funcții publice?

- Cine te-a învățat poeziile istea? Tot oamenii de la județ cu care nu te-ai întâlnit? Ușurel cu vorbele grele, cine-i penal?

- Deocamdată nimeni, dar vor fi! Trebuie să protestăm.

- Nu se poate. Toată lumea se știe cu toată lumea.

- Și ce dacă? 

- Ești prost! Închipuie-ți că se duce Toadere a lui Zgârcibaba să protesteze!

- Nenea Toadere e un om corect, de ce să nu protesteze?

- Așa pare, dar o să iasă primarele si o să spună: „Tu, Toadere, ții fără acte pământul părinților și nu le dai fraților tăi nici câte o rublă de mălai! Toamna trecută  te-a prins a lui Ciorpac furând păpușoi de pe bucata lui! Noi doi nu ne-am întâlnit la furat.

Ghiocel s-a uitat încurcat la moș Pavăl.

- Dovezi?

- Ciorpac e viu, poate mărturisi, l-a prins când venea cu femeia și cu Ionel a lui Popa de la luțernă. A numărat strujenii desfăcați din picioare, iar Toadere i-a dus știuleții acasă. Pe nenumărate.

- Uite Ionel, argatul lui Toadere! Defavorizat și exploatat fără forme legale! El poate protesta!

- Ar putea, dacă n-ar fi un bețiv ratat care își bate femeia și copiii cu lanțul și nici nu-i poartă la școală. Dacă nu l-ar lua Toadere la treabă, s-ar întinde de foame! Nu zic, ar putea să protesteze, dar nu prea are obraz!

- Ce zici de doamna educatoare, care este direct afectată de lucrările proaste…? Ce zici și de profesorii din școală?!

- Încearcă să-i chemi la protest. Chiar sunt curios!

- De badea Grigore cu tanti Anuța ce zici?

- Grigore s-a întâlnit la curve cu președintele consiliului și cu popa; unul ieșea, altul intra… N-are niciun interes să facă gălăgie.

- Țața Catinca, vădana lui Aioanei? Are trei copii, primăria n-o ajută, pe ulița ei e glodul cât gardul!

- Catinca, așa s-aude, nu știu precis, că-i în vorbe cu un consilier însurat; ăla îi trimite câte-o căruță de lemne, din când în când. Îi este greu, n-o judeca! În locul ei, mureai de foame și de frig cu tot cu plozi!

- Vecinul matale, nenea Ilie, să protesteze! Are o groapă neastupată în fața porții, de anul trecut! Sau ce mai are și el de nu poae protesta?

- E moș drept de-al Mariei…

- Care Marie?

- Secreatara de la primărie. Vrei să se uite la ea chiorâș șeful o s-o dea afară?!

- Nea Vasile Butnaru?

- Văr drept cu inginerul.

- Țața Anica, văduca lui Andrei Șchiopu?

- Mă-sa la cununat pe contabil, sunt un fel de neamuri. Îi zice „nașă”, cum să se ducă acolo să protesteze?/

- Patronul de la bar?! Cum îi zice…? am uitat!

- Hahahahaaa! Prost mai ești, Giocelule! Patronul?!

- Răzvan Podaru, el e tânăr, ce păcate are?! Om harnic…

- Pe cât e el de harnic, pe atât de puturos și de hoț e tatăl său; i-ar da pe loc în obraz lumea, să se uite mai întâi în ograda lor, unde a mâncat numai găini de furat de mic și până de curând, când a picat cel bătrân la pat. El e băiat bun, sau măcar pare…

- Vezi, ce vină are el?

- Poate că n-are vină, dar nici obraz să protesteze. Știi cum e cu păcatele părinților - le plătesc copiii!

- Eu nu cred în arhaisme din astea?

- Pe cine interesează ce crezi tu?

- A lui Birică?

- Frate-său e ginerele primarelui… de cracu, măi Giocelule, vrei să fii primar, dar nu înveți, nu crei să știi cine cu cine-i neam în tot satul!

- Pentru mine, toți cetățenii sunt egali!

Moș Pavăl a bătut o cruce mare.

- Doamne cât ești de prost și cât o să am de furcă cu tine! Ia și bagă la cap: cine cu cine e frate, cumnat, cumătru, fin, văr, tovarăș de beție, de curvie, de hoție, cine bate nevasta, copiii, cine ce avere are, de unde o are, cu cine se întâlnește la Paști și la Crăciun, cine cu cine stă la masă la nunți, de moșteniri au de împărțit, cine cu cine s-a bătut și de la ce, cine are copii din flori, datorii la ANAF…

(Natalia Onofrei, În Numele Tatălui, lucrare publicată de autoare în 2023)

Avem în acest foarte scurt fragment chintesența democrației românești sau, mai bine zis, a imposibilității democrației românești. Idealurile democratice, pe stomacul gol, dau naștere la tot soiul de neofeudalisme autoritare. De mii de ani aflăm de la Platon că democrația e fragilă și că poate oricând să decadă în tiranie. Filosoful o aseamănă cu situația în care tatăl - statul - lasă copiii prea liberi și, inevitabil, cei mai mari ajung să îi bată pe cei mai mici. Mare lecție de filosofie politică ne-a lăsat drept moștenire. S-ar cuveni să o tratăm cu ceva mai multă atenție. Căci, iată, în micul nostru sat imaginar, în democrația noastră autentică, oamenii sunt angajați într-o piramidă de relații clientelare. În vreme ce mulți intelectuali se grăbesc s-o pună pe seama înapoierii, eu aș spune că e o problemă sistemică. Într-o societate profund inegală în care sărăcia lucie coexistă cu bogăția fără limite democrația însăși este greu de realizat. Inegalitatea puterii economice este incompatibilă cu egalitatea politică. Disfuncționalitățile democratice sunt vini ale sistemului care încearcă să facă să meargă împreună două sisteme care duc în direcții opuse. Capitalismul este cunoscut pentru crizele pe care le provoacă periodic și pentru inegalitatea care e rezultatul de care nu se poate dezice. Democrația liberală bazată pe pluripartitism și alegeri libere devine o glumă proastă în condițiile în care sărăcia îi trimite pe oameni în situații din care singura ieșire e compromisul relațiilor informale. Ce să facă biata văduvă cu copii? Se orientează către un membru al consiuliului local care îi trimite iarna câte o căruță cu lemne. Cum să protesteze săteanul a cărui nepoată e angajata primăriei? I-ar face probleme la muncă. Lungul șir de dependențe e susținut de sărăcie și  lipsă de orizont. A da drepturi și libertăți politice unor oameni în zdrențe înseamnă a-ți bate joc de ei - de la Isaiah Berlin citire. 

Ideea că proiectăm democrație oriunde pentru că setea de libertate și reprezentare a oamenilor o va face să funcționeze e doar o altă utopie. Dar din ea încă nu ne-am trezit. Nu pricepem că, fără un stat puternic care să își propună să realizeze echitate socială, să pună o limită averilor prin redistribuire, să ofere șanse tuturor, exercitarea puterii prin reprezentanți este o glumă proastă. 

Dar încă nu suntem pregătiți să recunoaștem că e o problemă sistemică. Încă ne biciuim plini de frustrare crezând că suntem noi tâmpiți și bicisnici pe aici prin est și de asta facem praf bunătate de sistem! Să plângi, nu alta, cum întinăm noi nobilele idealuri, vai, era să zic revoluționare. Dar, stai, asta era din alt film. Unul pe care l-am mai văzut, când tot așa, aveam sistemul minunat și nu eram noi capabili să-l onorăm. Îl stricam cu nevolnicia noastră. Idioți fără speranță, nu putem, domnule, să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor. 

Mai avem până să înțelegem termeni de violență structurală, până să acceptăm că poți asasina și economic o comunitate și-i poți aduce lesne la sapă de lemn zâmbindu-le frumos și vânzându-le tot felul de gogoși. Una grozavă e cu undița pe care trebuie s-o dăm fiecăruia, în locul peștelui! Ca și cum dacă am lua onorabilele persoane de pe la Banca Națională, de pildă, și i-am pune să trăiască printr-un sătuc uitat de lume singuri și cu copii în întreținere, ar reuși sigur că se descurce fără nicio problemă! Pentru că totul e chestiune de voință. Sistemul e perfect.

Fragmentul citat mai are o parte savuroasă și plină de învățăminte: moș Pavăl! Echivalentul lui James Bond, acest 007 în variantă românească este ofițerul perfect de intelligence care știe tot ce trebuie ca să avanseze. El râde înțelept de puseele adolescentine de democrație ale predestinat numitului Ghiocel. Ce cetățenie, ce egalitate, ce protest? Astea sunt poezii pentru „cei de la județ” - adică pentru elite. Acolo la țară astea nu valorează nici cât o ceapă degerată. Să știi care e sistemul de relații, dependențele, cine de cine depinde și cum, cine se culcă cu cine, cine merge la bordel, cine e înrudit cu cine,  asta e sursa puterii. 

Dacă stai să te gândești, e istoria noastră postdecembristă în această mică poveste. Unii se îmbată cu idealuri democratice în vreme ce alții știu mai bine. Știu că astea în condițiile de sărăcie lucie sunt gogoși pentru fraieri și că ceea ce contează e informația despre sistemul de relații și slăbiciuni sociale. Cinici și fără scrupule, securiștii de tipul lui moș Pavăl nu urmăresc idealuri. Ei au obiective clare pe termen scurt și sunt teribil de eficienți în a le urmări. Or, aici vedem o altă problemă structurală: câtă vreme la butoane e moș Pavăl care știe perfect tot ce mișcă în comunitate, idei de transparență, democrație, cetățenie sunt un fel de marihuana pentru intelectuali. Asta pentru că în viața reală există un sistem informal foarte bine pus la punct de exercitare a puterii. Unul care nu prea are nimic de-a face cu democrația. Și, da, sigur că putem spera că e doar un accident, însă tare mi-e că până nu confruntăm direct problema sistemului economic și influența serviciilor secrete nobilul ideal democratic e doar un fum de narghilea pentru ghiocei idealiști.