Stânga românească și evenimentele ei
Stânga românească și evenimentele ei
Un tablou trist
De Florin Platon
Săptămâna care a trecut a fost ocupată de evenimente marcante ale Stângii românești.
Pentru trei zile, începând de Joi, a avut loc la Cluj și transmisă online, conferința „Transformări capitaliste în România: dezvoltare inegală și decalaje sociale”. Peste „90 de cercetători, după 3 ani de cercetări” și-au prezentat concluziile, o muncă titanică menită - „să interogheze dintr-o perspectivă critică transformările capitaliste care au afectat societatea românească în ultimele trei decenii și să analizeze traiectoria politică și economică specifică a României”[1]. Tot din descrierea evenimentului, miza a fost chiar mai ambițioasă – „Miza acestui eveniment este evidențierea temelor și poziționărilor epistemologice care au structurat producția de cunoaștere cu privire la tranziția post-comunistă”[2].
Deși în aparență am aștepta o critică de fond la Capitalism, descrierea sugerează nu o problemă de fond, ci de aplicare defectuoasă a unui sistem, de altfel performant – „Modelul economic bazat pe stimularea exporturilor a generat în România una dintre cele mai mari creșteri din Europa Centrală și de Est și a transformat economia românească într-o destinație atractivă pentru investițiile străine directe de capital.”[3] De altfel, singurii invitați afiliați politic au fost de la DEMOS și USR - social-democrație și neoliberalism - chiar curentele care au monopolizat acești 33 de ani de capitalism.
Din prezentările pe care le-am ascultat, cea mai reușită mi s-a părut cea a domnului profesor Andrei Mocearov, chiar o critică reală a economiei capitaliste. Iar la polul opus, intervenția unui membru din guvernul USR, care și-a făcut reclamă la legile promovate de ei, fără a fi contestat de nimeni dintre participanți.
Înainte însă să plimbăm cuvântul „Capitalism” prin gură, trebuie să reținem totuși că banii pentru astfel de conferințe de „critică capitalistă” nu sunt dați de țări socialiste/ anti-capitaliste, ci tot de Capitalism. Chiar proiectul „Transformărilor capitaliste…” beneficiind de peste 1 milion de euro[4]. Este în fapt - Reproducerea academică a Capitalismului.
Reproducerea și inocularea discursului capitalist prin intermediul intelectualilor utili nu este nimic nou, fiind chiar principiul ‘Hegemoniei Culturale’ al lui Gramsci. De altfel, acest mecanism de gratificare și comodificare a intelectualilor, care funcționează deja de mulți ani, își demonstrează empiric rezultatele și meritele chiar prin realitățile sociale și politice de azi, prin profunda degradare a întregii societăți, pe toate planurile. Bănuiesc că e obligatoriu ca atunci când vaporul se scufundă, orchestra să cânte în continuare.
Desigur unii participanți poate chiar au sperat să transmită un mesaj împotriva discursului dominant. La fel nu putem condamna nici pe cei prinși în inerția logicii capitaliste și „luați de val”, precum câinele lui Pavlov. Cum spunea Adi Șchiop – „poate că lenea e singura scăpare din capitalism”.
Sâmbătă, când se încheia ultima zi din „producția de cunoaștere cu privire la tranziția post-comunistă” (vezi mai sus), în București, la Gara de Nord, în Sala Sindicatului CFR, avea loc chiar un eveniment alternativ, de „producție comunistă” – „Lansarea Alianței România Socialistă”. Prin simplitatea evenimentului, l-am putea numi – producție după înstrăinarea „mijloacelor de producție”.
Exceptând obținerea vestitei steme RSR – cu spice și izvoare – ca însemn electoral, alianța în cauză mai amintea de Comunism/ Socialism, doar prin senectutea membrilor săi. Evenimentul a început cu cântece populare, dansatori în costume tradiționale și intonarea „Trei culori cunosc pe lume”, imnul de pe vremea când televizorul cunoștea doar două culori. Într-o perioadă când extremele naționaliste se zbat din nou să ajungă la putere, cu discursul patriotard preluat chiar de șefi de servicii de informații, alegerea unui astfel de scenariu pentru lansarea unei alianțe „socialiste” poate fi considerată, cel puțin, neinspirată.
Mi-a amintit de soldatul japonez care a stat ascuns 29 de ani după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, pentru că nu-i spusese nimeni că războiul se terminase. Dacă până la sfârșitul său, Socialismul românesc reprezenta (teoretic cel puțin) o forță de progres social și economic, „socialiștii” acestei alianțe nu sugerează niciun progres, ci mai degrabă o captivitate în timp – efectul unei traume majore care neputând fi depășită păstrează victima în respectivul moment, repetat la nesfârșit. 33 de ani mai târziu, acești oameni împărtășesc din nou bucuria unor momente când viața lor avea un alt sens, alte orizonturi și împliniri. Am putea încerca o proiecție imaginară, mulți ani în viitor, într-o societate în care capitalismul poate nu mai există – cu oameni care se adună la fel, repetând ritualic, împreună, experiențe pierdute din capitalism – consumul în exces, împingerea unui căruț într-un supermarket, statul în trafic... chiar dacă nu mai au niciun sens.
Acești “socialiști” discută mai mult despre ce era acum 33 de ani, decât despre orice program sau soluție ancorate în prezent și probleme actuale. Aș corecta-o pe Maria Cernat care îi numea !„Socialismul cu caracteristici românești”[5] - pentru că e greu de imaginat că ce era adecvat ca socialism acum 33 de ani, mai este socialism astăzi. Iar dacă Ceaușescu folosea naționalismul ca un calcul politic și de propagandă, la „socialiștii” de mai sus, naționalismul a rămas doar o reacție fiziologică dezarticulată.
Peisajul Stângii românești se anunță foarte sumbru, după cele două evenimente, cele două fețe ale „Stângii” în oglindă. Este practic separarea intelectualității de muncitorime. Un Marx și Engels care ar fi prins un grant și ar fi rămas prinși în această logică circulară, în care existența grantului depinde de perpetuarea problemei, și nu de rezolvarea ei.
Tot Sâmbătă, pe 25 Martie, a fost ziua lui Claude Karnoouh. Ar fi împlinit 83 de ani. De fiecare dată când mă gândesc la Stânga românească sau internațională, îmi reamintesc critica sa și încerc să-mi imaginez ce ar fi spus el:
„- Cum vedeți viitorul Stângii?
Claude Karnoouh: Foarte sumbru...”[6]
Incisiv și fără compromisuri, cu o largă deschidere intelectuală, Claude a fost profesor și mentor pentru mulți, și exemplu de curaj și verticalitate, “un bătrân mușchetar” cum îl numea Paul Cernat. Dar cu toată critica sa neîndurător de clară și intransigentă, rămânea la final, întotdeauna, un optimism, ca o forță ascunsă, ce se înfiripă și circulă dincolo de materialismul și nimicnicia umană, o forță pe care ajungi să o cunoști după mulți ani de viață, trăită cu curaj și dragoste. Este cel mai important dar păstrat de la Claude Karnoouh.
[1] http://www.transformari-capitaliste.ro/?fbclid=IwAR293dXgd80Q0kTm12UioY6yQw7FN0A1osHeKNJvVPQ0dCkZaAbtlg7nj3Y
[2] Idem
[3] Idem
[4] Idem
[5] https://baricadaromania.substack.com/p/socialismul-cu-caracteristici-romanesti?utm_source=direct&utm_campaign=post&utm_medium=web&fbclid=IwAR19unQggEyt70pQ1NF9uIcjeHBr6pwBwqOTJ8j_qx2gPkF1CE-XyyBfClI
[6] Interviu cu Claude Karnoouh
Un profesionist în comunicare politică, activist politic şi suporter al Stângii Europene, al forţelor progresiste şi de stânga din Europa. Fondator al Diem 25 România