Traficantul de copii
Viața și îngrozitoarele fapte comise de Dr. John Davis
de: Julie Bindel
traducătoare: Maria Cernat
În luna mai 2016, la Southwark Crown Court din Londra, Dr. John Davies, un criminal periculos, a fost în sfârșit trimis la închisoare, după ce s-a sustras justiției timp de zeci de ani. În momenul rostirii sentinței de 12 ani de închisoare, judecătorul a descris crimele lui David ca fiind "abjecte". Fiul său, Benjamin Davies, a fost încarcerat alături de el.
Cu toate acestea, Davies a fost încarcerat nu pentru numeroasele sale crime împotriva femeilor și copiilor, ci pentru că a pus la cale o operațiune de caritate sofisticată care i-a adus un profit peste 5 milioane de lire sterline, furate de la contribuabilul britanic.
În calitate de militantă feministă ce a luptat o viață întreagă împotriva violenței sexuale, îl investighez pe Davies de aproape 20 de ani pentru crimele sale ce implică violență și abuz sexual (care pot fi urmărite încă de la începutul anilor 1980). Dar, în ciuda investigațiilor efectuate de Europol și de poliția din Regatul Unit, Croația, Ungaria, România și SUA cu privire la acuzațiile de trafic de copii și prostituție organizată, cumva, nimic nu l-a doborât pe Davies.
Ancheta mea asupra lui este o expunere a unei povești care a avut un efect considerabil asupra vieții mele. Pe lângă faptul că aproape m-a adus în fața instanței pentru acuzații de calomnie, m-a determinat să călătoresc în mai multe țări în căutarea de dovezi și mi-a făcut cunoștință cu cele mai bune și cele mai rele părți ale umanității. Davies este cel mai periculos om pe care l-am întâlnit în aproape patru decenii de campanie împotriva crimelor ce au ca victime femeile și fetele, însă înainte de condamnarea sa din 2016 era considerat un apreciat cadru didactic universitar, un filantrop care conducea organizații de caritate pentru femeile și fetele sărace, un activist împotriva traficului de persoane și un creștin cu suflet bun.
L-am întâlnit pentru prima dată în 1999, la o conferință despre traficul sexual de femei și fete, unde am fost abordată de doi ofițeri de poliție care știau că sunt o militantă de origine britanică ce luptă împotriva traficului de persoane. M-au întrebat dacă îl cunoșteam pe „bărbatul mare din colț... Teflon John... care poartă un costum cu aspect murdar?”. Ofițerii mi-au spus că Davies - un bărbat care a călătorit în lume, susținând conferințe academice pe tema traficului de persoane - era suspectat că a condus o afacere de "producere a bebelușilor" de la ferma sa din Balástya, Ungaria, aproape de granița cu România. Poliția Metropolitană din Londra avea dovezi că Davies a cercetat regiunea Balcanilor în căutarea femeilor însărcinate care fuseseră violate de soldați. Dându-se drept misionar creștin, el le oferea acestor femei, mai întâi, un loc unde să-și ducă sarcina până la capăt, iar apoi, să găsească un cuplu respectabil și iubitor din SUA sau Marea Britanie care să le adopte copilul.
Am făcut cercetări aplelând la colegii care se ocupă de combaterea traficului de persoane, unii dintre ei fiind la curent cu zvonurile despre acțiunile lui Davies în materie de trafic de copii. Un activist mi-a spus că Davies fusese auzit la o conferință lăudându-se cu un delegat că a ajutat „fetele” să ajungă la Londra și la Atena și că putea să „măsluiască” vizele. Fiind un susținător pasionat al prostituției legalizate, Davies s-a referit la femeile traficate ca fiind „lucrătoare sexuale migrante”. Ea a adăugat: „Zvonurile despre faptul că vindea nou-născuți unor cupluri occidentale erau bine documentate”. Când a publicat informații despre el pe site-ul său, Davies a amenințat-o că o va da în judecată.
Am descoperit un articol din Sunday Times din ianuarie 1999 care repeta acuzațiile despre traficul de bebeluși făcute în articole anterioare din ziare despre Davies, încă din 1995. Articolul din Sunday Times relata despre un scandal mai recent: Davies fusese investigat de Comisia Europeană sub suspiciunea că ar fi condus un bordel pe marginea drumului în apropierea fermei sale din Ungaria. Subvenția îi fusese acordată lui Davies pentru a oferi „servicii stradale”, cum ar fi distribuirea de prezervative și oferirea de consultanță juridică și consiliere, pentru „lucrătorii sexuali” (termenul preferat pentru a descrie femeile care practică prostituția de către cei care consideră că este o activitate inofensivă de a face bani). Am aflat de la contactele mele că, atunci când acuzațiile privind faptele sale criminale au fost expuse pe site-ul web al unei profesoare universitare ce luptă împotriva traficului de persoane originară din SUA, Davies a amenințat din nou că va da în judecată, ceea ce a dus la faptul că ea a fost forțată de administrația universității să își retragă acuzațiile.
Am decis să îl urmăresc pe Davies și am făcut acest lucru timp de mai mulți ani, păstrând legătura cu ofițerii de poliție pe care îi întâlnisem la acea conferință din 1999. Aceștia mi-au spus că îl investigau pentru fraudă caritabilă majoră, dar că, de obicei, era cu cel puțin un pas înaintea forțelor de ordine. Speram să se întoarcă la începuturile activităților sale criminale legate de traficul de copii și să găsească o modalitate de a-l acuza pentru acele infracțiuni, dar urmele sale au fost foarte bine acoperite.
ANTECEDENTE
La sfârșitul anilor 1980, Davies și soția sa de atunci, Cathy Williamson, s-au mutat, împreună cu copiii lor, din Londra în România, pretinzând că aduc Biblii și alimente celor săraci. În acele vremuri de conflict și de prăbușire a comunismului, Davies a venit cu un plan de afaceri inteligent: a intrat în legătură cu una dintre numeroasele agenții comerciale de adopții care se dădeau drept organizații caritabile creștine pro-viață, oferindu-se să fie „consultantul lor britanic”. Am vorbit cu pastorul Wayne Coombs, care conducea Adam Children's Fund, și mi-a spus că Davies a adus „aproximativ 40” de copii din România în Ungaria. Davies i-a mai spus lui Coombs că poate găsi părinți adoptivi britanici. Am dat de urma a doi dintre părinții adoptivi stabiliți în SUA, care recunosc că au cumpărat copii de la Davies. Aceștia au spus că li s-au imputat „cheltuieli” de 20.000 de dolari americani înainte ca bebelușii să le fie predați. „A spus că erau atât de multe femei de acest fel și că toate erau însărcinate la fiecare nouă luni cu un bărbat diferit”, a spus Coombs. „Și că nu aveau cum să aibă grijă de ele”.
În continuare, Davies și-a mutat familia și operațiunile în Balástya - aproape sigur pentru că legile privind adopția internațională erau mult mai liberale decât cele din România, țară de graniță. Davies a continuat să cutreiere Europa de Est în numele Fondului Adam pentru copii. În 1994, a fost reținut, fiind acuzat că a traficat 28 de femei însărcinate în Ungaria pentru a naște - după ce le vânduseră deja copiii nenăscuți unor americani. Senatorul Hillary Clinton a intervenit, iar copiii au fost apoi transportați cu avionul în SUA. Ulterior, lui Davies i s-a interzis intrarea în SUA sau în România. Iar în 1995, Davies a fost dat afară din Croația după ce a fost arestat și ținut în închisoare timp de trei săptămâni, fiind suspectat că a constrâns refugiate bosniace însărcinate să renunțe la copiii lor.
Davies a decis apoi că se va concentra mai degrabă pe „ajutorarea” femeilor și fetelor de etnie romă din Balástya, un loc notoriu de prostituție stradală. El a înființat două organizații caritabile înșelătoare - Fundația Morova și Fundația memorială Salamon și Ilidiko K - pentru a obține sute de mii de dolari de la UE și USAID și de la diverse ONG-uri. În 1997, un raport al Comisiei Europene (CE) a constatat că 140.000 de euro din fondurile UE au fost deturnați și cheltuiți în scop personal de către Davies. Ancheta a mai descoperit că acesta opera un bordel pe marginea drumului și că femeile „dispăruseră”. L-am găsit pe Albrecht Rothacher, inspectorul CE însărcinat cu proiectul lui Davies, care a fost de acord cu un interviu oficial. El mi-a spus: „Davies era foarte priceput și a convins comisia că dorea să administreze un serviciu de sprijin pentru femeile rome, când, de fapt, le oferea pentru exploatare sexuală șoferilor de camion turci. Asta mă ținea treaz noaptea. A fost cel mai grav caz de fraudă pe care l-am avut vreodată.”
Am descoperit că, în 1998, o încercare maghiară de a-l deporta pe Davies a fost zădărnicită atunci când colegii săi de lobby „pro sex-work”, dintre care mulți erau cadre didactice universitare, au scris mărturii elogioase la Consulatul britanic, în urma cărora i s-a permis să rămână. El s-a înscris la doctorat la Centrul de Cercetare a Migrației (SCMR) din cadrul Universității din Sussex pentru a efectua cercetări „etnografice” privind traficul sexual de femei și fete din Albania în Grecia și Franța.
SCMR a îndrumat o serie de cercetători care produc propagandă susținând că traficul de femei și fete în comerțul sexual este un mit și că prostituția este o alegere și o slujbă: aceștia folosesc, de asemenea, ghilimele în jurul cuvintelor trafic și prostituție - sau evită cuvintele cu totul, preferând să le prefere drept muncă sexuală. Aceasta i-a oferit o acoperire perfectă lui Davies. Atunci când instituțiile academice în care era implicat se confruntau cu critici din partea feministelor pentru că refuzau să investigheze afirmațiile privind comportamentul său infracțional, Davies sugera pur și simplu că nu era apreciat din cauza opiniilor sale despre liberalizarea totală a comerțului sexual. Datorită studiilor sale de doctorat și a sprijinului său foarte vocal pentru liberalizarea totală a prostituției ca modalitate de a reduce traficul de persoane, a fost invitat să vorbească la numeroase conferințe din întreaga lume.
În 1999, Davies s-a mutat la Salonic, în Grecia, o altă zonă renumită pentru comerțul cu sex, susținând că, în cadrul cercetărilor din teza sa de doctorat, a „cartografiat rutele de migrație” din Albania și România către comerțul cu sex din Grecia și Turcia. Cu toate acestea, după ce Davies a fost trimis la închisoare pentru fraudă în scopuri caritabile în 2016, am scris un articol despre crimele sale și am fost contactat de cunoscuta „activistă pentru drepturile lucrătorilor sexuali” Pye Jakobsson. Ea mi-a spus că în 1999 a fost abordată de o colegă al lui Davies, care i-a explicat că acesta își desfășura cercetarea de doctorat, care ar fi implicat intervievarea femeilor care practicau „munca sexuală” în cluburile de striptease din Salonic. „A devenit clar imediat ce am ajuns că ceva nu era în regulă. Davies a spus că are nevoie de ...o asistentă cu care persoanele intervievate să se simtă confortabil. Dar când am ajuns și le-am întâlnit pe fete, acestea mi-au spus că vor lucra în cluburi de noapte. Așa că mi-am dat seama că le păcălise. După ce l-am confruntat, pentru că fetele se supărau, m-a întrebat: „Nu poți să le pui să vândă sex?”.
„Eram îngrozită de el”, a spus Pye. „Femeile voiau să se întoarcă acasă, dar Davies le luase toate pașapoartele”. În 2001, Davies și-a mutat cercetările la Lyon, în Franța, pentru a scăpa de atenția poliției.
Profesoara universitară feministă Janice Raymond, stabilită în SUA, îl monitoriza, de asemenea, pe John Davies. Ea m-a sunat în 2002 și mi-a spus că Davies fusese angajat de guvernul din Bangladesh ca expert în combaterea traficului de persoane, pentru a oferi consultanță cu privire la fenomenul în creștere al traficului de copii. Cu toate acestea, Davies a fost demis din acest rol atunci când un avocat anti-trafic apropiat de miniștrii guvernului a prezentat dovezi cu articole de presă despre activitățile infracționale ale lui Davies. „De fapt, a fost trimis acasă pentru „afacerile cu femei, droguri și jocuri de noroc””, mi-a spus avocatul.
PROCESUL
În iulie 2008, după ce a coborât dintr-un zbor din Bangladesh (țară pe care a continuat să o viziteze după expulzare), Davies a fost arestat de poliție și acuzat de șase capete de acuzare pentru agresarea sexuală a două surori în 1980 și 1981. Reclamantele erau „Carla”, care avea șase ani când ar fi avut loc presupusele infracțiuni, și „Josie”, care avea opt ani. Davies a fost acuzat, de asemenea, de violarea Carlei: o infracțiune care prevede o pedeapsă maximă de închisoare pe viață.
Procesul a avut loc în iulie 2009 și a durat o săptămână. Am aflat că Davies a fost acuzat de abuz comis în trecut asupra copiilor doar pentru că am primit din întâmplare un exemplar de recenzie al cărții sale recent publicate „My Name Is Not Natasha”. Este un manual clasic de negare a traficului de persoane, în care el susține că traficarea femeilor albaneze pentru a duce o viață de prostituție în Franța era preferabilă traiului într-o sărăcie lucie. Cartea se bazează pe doctoratul său - acordat de către Universitatea din Sussex în 2007.
Dezgustul meu față de poziția sa de negare a traficului de persoane m-a determinat să îl sun pe omul meu de contact de la Poliția Metropolitană (care îl urmărea pe Davies) și să îl întreb dacă au întocmit vreun dosarîmpotriva lui. „N-o să-ți vină să crezi, Julie”, mi-a spus el, „tocmai am văzut pe [computer] că luna viitoare va fi acuzat de abuz asupra copiilor!”.
Am asistat la procesul de la Kingston Crown Court, iar Davies a făcut o dublă luare de poziție când m-a văzut pe banca presei. Deși participasem la unele dintre aceleași conferințe de când ne-am întâlnit prima dată în 1999, nu-l mai văzusem în carne și oase de foarte mult timp. Davies știa foarte bine că îl investigam. Trimisesem mai multe e-mailuri membrilor unei liste de discuții pe care o folosise anterior pentru a obține sprijin ori de câte ori reapăruseră în spațiul public noi acuzații privind traficul de copii și alte activități ilegale întreprinse de el. Această listă era plină de cadre didactice universitare și activiști care, la fel ca Davies, considerau prostituția o „profesie” onorabilă și că legalizarea proxeneților și a clienților era singura modalitate de a asigura „drepturile” femeilor care vând sex.
În timpul procesului, Davies a declarat că surorile nu au fost abuzate, dar dacă ar fi fost abuzate, atunci autorul nu era Davies însuși, ci fratele său mai mic, Mark, care, în 2009, se afla de fapt într-un azil de bătrâni după ce suferise leziuni cerebrale în urma unei supradoze de heroină. A existat totuși o altă explicație posibilă, care nu a fost invocată în instanță. Când a fost interogat prima dată de poliție, Davies a inventat o poveste despre un mormon fictiv care a locuit cu el în jurul anilor 1980 și 1981 și care arăta exact ca el. Davies a pretins că l-a dat afară din casă pe mormon după ce a descoperit că era pedofil.
În cadrul procesului, doi experți medicali au depus mărturie pentru Davies: Dr. Princess Nothemba (Nono) Simelela și profesorul AB Sebastian van As. Simelela, care este prima ginecoloagă obstetriciană de culoare din Africa de Sud, este considerată o eroină națională pentru activitatea sa în ceea ce privește încetinirea efectelor provocate de HIV/SIDA în țara sa natală. Van As a fost, și încă este, un distins chirurg pediatru sud-african specializat în traume fizice ca urmare a abuzurilor sexuale. Am fost surprinsă că echipa apărării nu a reușit să găsească experți din Marea Britanie pentru a depune mărturie și m-am întrebat despre legătura lui Davies cu Africa de Sud.
Dovezile lui Simelela s-au rezumat la următoarele: 36 la sută dintre victimele abuzurilor sexuale nu au prezentat nicio traumă fizică și doar jumătate dintre cele care au prezentat-o au suferit lacerații. Ea a spus că, dacă Carla ar fi fost violată, atunci ar fi fost traumatizată și ar fi avut lacerații. În ciuda faptului că nu este psiholog pentru copii, Simelela a susținut, de asemenea, că dacă Carla ar fi fost violată, suferința ei ar fi fost evidentă pentru un adult. Van As a adăugat că Carla ar fi suferit probabil o ruptură vaginală. Ambii au fost întrebați pe scurt dacă îl cunoșteau pe Davies și amândoi au răspuns că l-au întâlnit pe Davies „la conferințe împotriva traficului de persoane”.
Martorii care au depus mărturie pentru a-l susține pe Davies au fost reverendul Dr. Raymond Warren și Dr. Jane Verbitsky. Purtând gulerul clerical, Warren (din Massachusetts, SUA) a declarat în fața instanței că îl cunoaște pe Davies de 25 de ani, că cei doi erau „foarte apropiați” și că „împărtășeau o viziune similară asupra Evangheliei”.
Warren și Davies, Thailanda
Verbitsky, conferențiar principal în domeniul drepturilor omului la Universitatea de Tehnologie Auckland din Noua Zeelandă, a declarat instanței că, după ce l-a întâlnit pe Davies la conferințe în 2006 și 2007, a observat că acesta avea unghiile roase „până la carne” și că era „lapidar” în ceea ce privește igiena personală. În declarațiile date la poliție, ambele reclamante au declarat în mod independent că bărbatul pe care îl acuzau de agresiune sexuală era „murdar, dezgustător și avea unghiile murdare și mușcate până la carne”. Ambele au mai spus că acesta locuia într-o casă în paragină. Din nou, m-am întrebat de ce Davies nu ar fi putut găsi martori care să-l susțină în Marea Britanie - cum ar fi colegii săi de la universitate. La urma urmei, era încă cercetător invitat la SCMR.
Dovezile că era „curat” și un tată bun au venit de la fosta soție a lui Davies, Cathy Williamson, și de la fiul și fiica lor, Benjamin și Samantha. O serie de persoane care l-au cunoscut pe Davies mi-au spus de atunci că era un om neglijent, cu o igienă precară, cu unghii lungi și care locuia într-o cocină de porci. ”Era ca și cum toată lumea a fost antrenată să spună asta”, spune Chris Caulfield, un jurnalist local care a acoperit procesul.
În timpul procesului, Davies (cartea sa abia ieșită de sub tipar) s-a bucurat de statutul său academic, insistând să i se spună „Dr. Davies”. La momentul procesului, el era, de asemenea, membru al Societății Regale de Arte și membru al Rețelei de experți a CE în domeniul migrației, integrării și coeziunii sociale. Într-adevăr, Davies era un cercetător atât de conștiincios încât, chiar și în timp ce se afla pe cauțiune în așteptarea procesului pentru abuz asupra copiilor, a călătorit în mod regulat în afara Regatului Unit pentru a participa la conferințe despre migrație și trafic de perrsoane pentru exploatare sexuală.
La finalul procesului, Davies a fost achitat de toate acuzațiile. La scurt timp după aceea, Davies a fugit în Africa de Sud, deși s-a întors în Marea Britanie în 2013.
INVESTIGAȚIA
După procesul din 2009, am analizat mai îndeaproape SCMR pentru a încerca să înțeleg de ce atât de mulți dintre absolvenții săi din zona cercetării par să se concentreze pe ceea ce ei numesc „migrația pentru muncă sexuală”. I-am trimis un e-mail directorului de atunci al SCMR, profesorul Richard Black (care a fost, de asemenea, conducătorul de doctorat al lui Davies), pentru un răspuns. I-am scris că Davies fusese „investigat și arestat sub suspiciunea de trafic de persoane în Croația, că i s-a interzis accesul în cinci țări de-a lungul anilor sub suspiciunea de trafic de copii și că a fost investigat de Europol și Interpol”.
La o săptămână după ce am trimis e-mailul meu (la care nu am primit niciun răspuns), a sosit la adresa mea de domiciliu o scrisoare a unui avocat în numele lui Davies. Era o „Scrisoare înainte de acțiune în justiție” prin care mă amenința că mă va da în judecată pentru „defăimare” și nega toate acuzațiile pe care i le-am prezentat lui Black. Mi s-a oferit o clauză de ieșire: să plătesc 5.000 de lire sterline unei organizații de caritate la alegerea lui Davies și să îmi cer scuze publice.
Am decis să folosesc această amenințare la adresa mea ca motivație pentru a cerceta și mai adânc viața și crimele lui Davies - muncă pe care o începusem în 1999. Am găsit atât de multe dovezi care să susțină acuzațiile pe care le făcusem în e-mailul trimis profesorului Black încât, după ce am prezentat apărarea mea avocatului lui Davies, nu am mai auzit nimic.
Investigația mea m-a dus la bordelurile din vestul Londrei, în Surbiton și Kingston, precum și în cartierele cu lumini roșii din Dubai. La întoarcerea în Marea Britanie, am descoperit registre comerciale și site-uri web folosite de femeile și fetele traficate și vândute de Davies și am urmărit adresele ISP până la unul dintre pseudonimele sale: „John Shelton”. Davies a folosit, de asemenea, numele John Glyn Davies și Glyndwr Selwyn Owain Davies.
MARTORII
În plus, am investigat diferitele persoane care au vorbit în favoarea lui Davies în timpul procesului său de abuz asupra copiilor. Mi-am amintit că ancheta CE privind fondurile deturnate o numise pe Cathy, fosta soție a lui Davies, ca fiind implicată în operațiunile soțului ei, și m-am deplasat la casa lor din Balástya - dar nici Cathy, nici fiica ei, Samantha, nu au vrut să vorbească cu mine.
Absolvent al aceluiași SCMR care îi conferise tatălui său un doctorat, Benjamin Davies, fiul lui Cathy, a scris împreună cu tatăl său lucrări care susțineau retorica lobby-ului comerțului sexual, conform căreia a fi traficat pentru prostituție este mai bine decât să suferi de foame. La procesul din 2016, Benjamin a fost condamnat, alături de tatăl său, pentru spălare de bani și a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
Verbitsky, care fusese martor în favoarea lui Davies la procesul din 2009, devenise co-mandatar al Fundației frauduloase Sompan deținută de Davies la doar câteva zile după ce Davies a ieșit liber din sala de judecată. Am făcut mai multe încercări de a comunica cu ea, dar a refuzat întotdeauna să răspundă. De asemenea, l-am contactat pe (așa-zisul) reverend Dr. Warren la compania sa de amenajare a subsolurilor din Massachusetts, și el a refuzat să răspundă la întrebări despre relația sa cu operațiunile lui Davies pe care le-am descoperit.
După procesul din 2009, Simelela s-a întors în Africa de Sud pentru a ocupa un post de consilier al vicepreședintelui Africii de Sud pe probleme de HIV/SIDA, în timp ce Davies și-a mutat bursa de vizită de la SCMR la Universitatea din Witwatersrand, Africa de Sud. Am suspectat că Davies și Simelela aveau o relație și am găsit în cele din urmă dovezi în acest sens pe contul de socializare al unuia dintre asociații lui Davies. Era vorba de o serie de fotografii de la o sală de bowling, nu departe de locuința lui Davies din Esher, în Marea Britanie, una dintre ele arătându-i pe Davies și pe Simelela într-o îmbrățișare intimă. Fotografia, datată 15 ianuarie 2009, fusese postată pe Facebook cu patru luni înainte de proces.
Am călătorit în Africa de Sud în căutarea unor persoane care ar putea cunoaște cuplul. Am făcut o nenumărate de încercări de detecta furgoneta martorului lui Davies, As, în timp ce mă aflam în Cape Town, unde acesta conduce unitatea de traume pediatrice de la Spitalul de copii al Crucii Roșii, dar în cele din urmă am fost nevoită să renunț.
Câteva luni mai târziu, întorcându-mă în Marea Britanie, am încercat din nou să-l contactez pe van As. De data aceasta mi-a răspuns, invitându-mă să îl sun. Van As mi-a spus că, deși își menține „acuratețea faptică” a mărturiei sale, regretă că a furnizat-o, deoarece știa că Davies și Simelela „aveau un anumit tip de relație”. Van As mi-a spus că s-a simțit flatat că Davies și Simelela l-au rugat să fie martor expert la proces, deși, retrospectiv, a recunoscut că nu a fost o mișcare inteligentă să accepte. Mi-a recunoscut că a avut mai multe întâlniri cu Davies înainte de proces în Olanda și Africa de Sud și că, cu o ocazie, Davies a mințit cu privire la existența unei „noi legi” în Marea Britanie, care era exploatată de „falși raportori ai violului” care ar fi primit „o avere ca despăgubire”.
În septembrie 2016, în așteptarea procesului pentru fraudă, Davies a fost scos din celula sa de închisoare și dus înapoi la Kingston Crown Court (unde fusese, în 2009, achitat pentru viol și abuz sexual asupra copiilor) și condamnat pentru infracțiuni care i-au adus încă trei ani de închisoare. Raiduri ale poliției la locuința sa din Esher în 2012 și 2014 (în timp ce era anchetat pentru fraudă internațională în domeniul caritabil) au scos la iveală mai multe arme, inclusiv pistoale cu electroșocuri deghizate în telefoane mobile și canistre de gaz CS.
Davies încă lâncezește în închisoare, dar moștenirea sa devastatoare continuă. El a consiliat miniștri guvernamentali din Marea Britanie și Bangladesh și a condus proiecte de cercetare importante pentru ONG-uri. Cercetările sale au fost invocate în audierile de la tribunalul pentru migrație și au informat nenumărate organizații, inclusiv Organizația Națiunilor Unite și organismele de prevenire a HIV/SIDA. Este considerat în continuare expertul internațional în ceea ce privește traficul de femei albaneze în Europa de Vest.
Cu toate acestea, adevărata moștenire a lui Davies este reprezentată de femeile și fetele cărora le-a făcut rău. Am vorbit cu două persoane (în prezent adulte) care, când erau bebeluși, au fost luate de la mamele lor biologice din Ungaria și vândute de Davies unor cupluri din SUA. Am vorbit, de asemenea, cu părinții lor adoptivi, care au recunoscut că știau că Davies era un escroc și, după spusele unuia dintre ei, că „era ceva foarte greșit în întreaga operațiune”.
Femeile din Bangladesh care au fost vândute în vestul Londrei și în împrejurimi au dispărut de pe site-urile agențiilor de escortă, deși există mesaje ocazionale de la clienți care întreabă unde sunt. Între timp, Davies urmează să fie eliberat din închisoare în cursul acestui an, dacă comisia de eliberare condiționată va accepta că nu reprezintă un risc pentru public.
Acest articol a apărut cu acordul autoarei și versiunea originală poate fi găsită aici.
Julie Bindel este militantă feministă, scriitoare și jurnalistă de investigație. Cea mai recentă carte a sa este „Feminism pentru femei: adevărata cale spre eliberare” (Little Brown, 2021), care explorează tsunami-ul de reacții misogine cu care s-au confruntat feministele în ultimul deceniu și nu numai. Pentru a se relaxa, își imagineazăa o lume fără violență masculină față de femei și fete. Dacă asta nu funcționează, Negroni și Netflix preiau această sarcină.
.