Citesc rândurile acestea cu un ochi iar celălt îl am pe un discurs al lui Juan Negrín din iunie 1938. Stânga, și mai ales stânga radicală ar trebui să înțeleagă că atunci când o democrație (oricât de imperfectă) este angajată în luptă armată cu o putere fascistă, non-intervenția este inacceptabilă. Pot înțelege cinismul "pragmatic", "realist" al dreptei dar pentru cei care se numesc de stânga nu am înțelegere. "Trăiesc, sunt partizan. Îi urăsc pe cei care stau deoparte. Urăsc indiferenții".
Citesc rândurile acestea cu un ochi iar celălt îl am pe un discurs al lui Juan Negrín din iunie 1938. Stânga, și mai ales stânga radicală ar trebui să înțeleagă că atunci când o democrație (oricât de imperfectă) este angajată în luptă armată cu o putere fascistă, non-intervenția este inacceptabilă. Pot înțelege cinismul "pragmatic", "realist" al dreptei dar pentru cei care se numesc de stânga nu am înțelegere. "Trăiesc, sunt partizan. Îi urăsc pe cei care stau deoparte. Urăsc indiferenții".